Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitarii suceveni sunt nemulţumiţi de sumele mici primite la plata cu ora

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 21 noiembrie 2013 ·

Cadrele didactice ale Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) sunt nemulţumiţi de sumele pe care le primesc pentru orele pe care le realizează peste norma didactică pe care o au.

În funcţie de facultatea în cadrul căreia predau, universitarii suceveni primesc sume cuprinse între 28 şi 40 de lei brut pe oră, în condițiile în care cu trei ani în urmă, pentru o oră efectuată în afara normei didactice, un cadru sucevean putea ajunge până la suma de 140 de lei brut.

Tarifele de la plata cu ora diferă de la facultate la facultate, în funcţie de profitabilitatea fiecăreia. Astfel, potrivit prof. univ. dr. ing Valentin Popa, rectorul USV, „patru din cele nouă facultăţi sunt mai profitabile, iar restul de cinci mai puţin, astfel că apar diferenţe la plata cu ora între cadrele celor două categorii, însă acestea sunt mici”.

În cadrul universităţii sucevene, numărul total de posturi didactice formate pe baza programelor de studiu activate are un grad de ocupare de aproximativ 57%. Diferenţa de43% de posturi neocupate este asigurată de profesori ce sunt la plata cu ora, Valentin Popa precizând că universitatea cheltuie circa 13% din fondul de salarii pentru a acoperi plata acestor dascăli.

Acesta a recunoscut că „sunt cadre didactice care refuză să lucreze la tarife atât de mici, minimale. Putem considera efortul celor care lucrează astfel ca fiind semivoluntariat sau voluntariat”.

Totodată, indiferent de titlul universitar pe care îl deţin (asistent, lector, conferenţiar sau profesor), dar şi de postul vacant ocupat, cei care predau la plata cu ora sunt remuneraţi la nivelul de asistent sau lector universitar.

Potrivit procedurii privind acoperirea activităţilor didactice în regim plata cu ora, de la USV, „activităţile didactice din posturile didactice vacante, rezervate sau temporar vacante pot fi acoperite temporar de către: personalul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum 40 minute
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum o ora
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 2 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 4 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum 30 minute
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

UPDATE - ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand a depus plângere penală împotriva şefului AEP, Toni Greblă / Edilul: Deja am surprins reprezentanţi PSD care umblau în saci

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, a depus o plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă „pentru abuz în serviciu, pentru modul defectuos în care

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Vremea

București
acum

31°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

23°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°