Sintezele istorice au fost dintotdeauna primite cu mare interes atât de către specialişti, cât şi de marele public. Explicaţia este simplă: ambele categorii de cititori găsesc aici răspunsuri concentrate la marile sau micile întrebări care îi frământă. Cu atât mai mult, apariţia unei lucrări consacrate acelei regiuni a României, Transilvania, în jurul căreia s-au ţesut atâtea legende şi poveşti încât cu greu mai poţi distinge graniţa dintre adevăr istoric şi mitologie, trebuie privită ca un moment important în istoriografia românească. Cei care s-au încumetat la o asemenea întreprindere au fost doi istorici clujeni, Ioan-Aurel Pop şi Ioan Bolovan, autori a numeroase studii şi sinteze, din care amintesc recentul Compendiu de Istoria României, a cărui ediţie a doua revăzută a apărut în 2007 la Cluj Napoca.
Particularitatea lucrării*) este dată, de bună seamă, de caracterul cu totul şi cu totul special, distinct, al acestui ţinut. Într-adevăr, Transilvania este unicul loc de pe continentul nostru cu o structură culturală şi confesională atât de complexă (în Cluj Napoca, de pildă, rezidă astăzi cinci prelaţi cu rang cel puţin episcopal !); de asemenea, este singurul loc unde monumentele în stilurile roman şi gotic coexistă cu cele construite în stil bizantin, al Renaşterii, în cel baroc sau Secession. Iată cum caracterizează autorii în prima secţiune a cărţii această realitate: „Într-un anume sens, Transilvania este o Europă în miniatură, cuprinzând deopotrivă grupurile etnice şi lingvistice de bază (romanic, germanic şi slav, plus cel fino-ugric) şi principalele religii şi confesiuni (ortodoxă, catolică, iudaică, culte protestante şi neoprotestante etc) care dau personalitate continentului însuşi…Toate aceste modele au fost, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, în pericol, s-au aflat în rivalitate şi în dispută, şi-au periclitat reciproc existen