O echipă de cercetători americani este încrezătoare că în zece ani va putea crea o inimă umană funcţională cu ajutorul unei imprimante 3D.
Stuart K Williams este cercetătorul care conduce acest proiect. El este directorul Institutului pentru Inovaţie Cardiovasculară din cadrul Universităţii din Louisville.
Împreună cu echipa lui, formată din peste 20 de experţi, Williams a reuşit să creeze o arteră coronară şi să imprime vasele de sânge responsabile pentru microcirculaţie. „Aceste studii au ajuns în faza preclinică avansată şi arată că vasele tipărite se vor reconecta cu ţesutul celui care primeşte transplantul şi va permite circulaţia sângelui“, a spus omul de ştiinţă. Însă scopul nu este acela de a repara inima cu ajutorul bioimprimantei tridimensionale, ci de a o înlocui complet.
Ideea lui a fost întâmpinată cu scepticism şi cercetătorul recunoaşte că există o problemă cu finanţarea. Totuşi, el este încrezător în proiectul său. „Suntem entuziasmaţi. Finanţarea este foarte limitată în acest domeniu. Însă cum se înregistrează din ce în ce mai multe succese în acest domeniu, va creşte şi interesul şi apoi vor creşte şi fondurile “, a spus el. „Pentru bioimprimare este sfârşitul începutului. Structurile create cu această tehnică sunt studiate intens de către biologi“, a declarat cercetătorul.
Institutul pentru Inovaţie Cardiovasculară lucrează la dezvoltarea unei imprimante 3D care va face acest demers posibil. Maşinăria va fi capabilă să creeze organul în numai trei ore, fiind necesară o săptămână pentru ca celulele să ajungă la maturitate în afara organismului.
Inima este doar o pompă cu tuburi pe care trebuie să le conectezi
Inima, un organ uşor de replicat
Cum ar decurge întreg procesul? „Un pacient intră în sala de operaţii şi i se recoltează ţesut (credem că grăsimea este cea mai bună sursă), după care se izolează celul