-Adrian Porumboiu susţine că-l va da în judecată pe Ioan Niculae, pentru acuzaţiile de tentativă de blat
-Omul de afaceri îşi susţine nevinovăţia cu un meci Astra - FC Vaslui 1-1, în care moldovenii aveau nevoie disperată de victorie
Ioan Niculae a aprins fitilul unui scandal uriaş, după ce a afirmat că Adrian Porumboiu i-ar fi propus 600.000 de euro în urmă cu două sezoane în schimbul unei victorii în meciul direct. Fostul mare arbitru FIFA neagă însă categoric spusele lui Niculae. Ba chiar spune că Ioan Niculae este cel cu basma murdară.
Pentru a proba, Porumboiu aduce aminte de un meci Astra – FC Vaslui care s-a jucat în returul sezonului 2010 – 2011, la finalul căruia Oţelul a ieşit campioană. Oţelul şi FC Vaslui se aflau în luptă directă pentru titlu, iar pentru moldoveni o victorie în faţa Astrei era vitală. FC Vaslui s-a lovit însă de un adversar foarte motivat, iar tabela a arătat la final 1-1. Porumboiu s-a plâns atunci şi de arbitrajul lui Istvan Kovacs, despre care spune că a arbitrat cu tentă:
“Este vorba de un joc care era important, era meciul în care Vasluiul juca la Astra. Meciul s-a jucat pentru Astra ca o finală de Cupă Mondială, dar înainte de a vedea faţa ascunsă unui individ, trebuie spus că galeria Oţelului a stat în prima repriză în spatele lui Kuciak (n.r. Oţelul a avut atunci meci la Chiajna, iar galeria gălăţenilor a mers la Astra – FC Vaslui pentru a le încuraja pe gazde). În partea a doua, galeria Astrei s-a mutat la poarta cealaltă, tot în spatele lui Kuciak, au aruncat cu pietre în Kuciak, dar observatorul n-a notat. Din motive necunoscute, galeria Vasluiului n-a primit dreptul să intre pe stadion.
Jocul a fost tensionat. La 1-0 pentru Vaslui, trebuia eliminat Goian, dar n-a fost eliminat. În schimb, în minutul 78, a fost eliminat gratuit Temwanjera. Golul egalizator a fost marcat în minutul 97, dintr-o învălmăşe