Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lapte în loc de sânge a curs la decapitarea Sfintei Mucenite Ecaterina

Publicat in Vremea Noua, luni 25 noiembrie 2013 ·

Dragostea Sfintei Mucenite Ecaterina pentru Iisus Hristos, care a mers pânã la sacrificiul total în numele credintei în învãtãturile Sale, i-a fost rãsplãtitã de Acesta cu materializarea necontenitelor minuni ce se sãvârsesc pe Pãmânt prin mijlocirea râvnitoarei de Dumnezeu. Lapte în loc de sânge a curs din trupul decapitat al Sfintei Mucenite Ecaterina, pentru mãrturisirea cu toatã credinta a dragostei ce i-o purta lui Iisus Hristos, Mirele pe care l-a primit cu mare cinste în viata ei, în ciuda ispitelor si chinurilor de tot felul din partea închinãtorilor la zei si a pãgânilor vremurilor.

La începutul secolului al IV-lea, pe vremea pãgânului împãrat Maximin, trãia o fecioarã pe nume Ecaterina, fiica principelui Consta, care fusese si el împãrat. Fecioara, la numai optsprezece ani, deprinsese foarte bine limbile greacã si latinã, cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie si era familiarizatã cu scrierile lui Homer, Virgiliu, Aristotel, Platon, Asclipie, Hipocrat, Galin, încât cu totii se mirau de întelepciunea tinerei pe care nimeni nu o putea întrece. Dar mai presus de toate, era de o frumusete rãpitoare, cãci trezea dorinta multora de a o lua de sotie.

Precum în basmele cu feti frumosi si printese, si fecioara Ecaterina, care dorea sã rãmânã astfel pânã la sfârsitul vietii sale, gãsi un mod inteligent de a refuza orice propunere de cãsãtorie: “De voiti sã mã mãrit, apoi aflati-mi un tânãr care sã fie asemeni mie cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mãrturisiti cã întrec pe toate celelalte fecioare si atunci îl voi lua de bãrbat; pentru cã mai nevrednic si mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetati dar pretutindeni si de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogãtia, cu frumusetea si cu înttelepciunea, atunci mã mãrit. Iar dacã îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

La aceste cerint

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 39 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 13 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°