Moldoveanul care a luat mai mulţi ostatici într-un local din oraşul portughez Pinhal Novo avea 59 de ani, era originar din satul Etulia, raionul Vulcăneşti şi i-ar fi spus proprietarului restaurantului atacat că suferă de leucemie.
Moldoveanul ucis, duminică dimineaţa, de forţele de ordine portugheze, după ce-a omorât un poliţist şi a detonat mai multe dispozitive explozibile într-un restaurant, se numea Mihail Codja, avea 59 de ani şi era din satul Etulia, raionul Vulcăneşti.
Informaţia ne-a fost confirmată de biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe. „Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, domnul Valeriu Turea, a trimis Ministerului de Interne de-acolo o scrisoare în care îşi exprimă regretele din partea autorităţilor noastre, privind incidentul din Pinhal Novo şi a transmis condoleanţe familiei soldatului portughez ucis acolo. Până acum nu am primit nicio solicitare de repatriere a corpului neînsufleţit al cetăţeanului nostru“, precizează şefa serviciului de presă al MAE, Ana Taban.
Potrivit presei portugheze, bărbatul a intrat nervos în restaurantul „O Refúgio“ (trad. „Refugiul“) din Pinhal Novo, a scos un pistol şi i-a ameninţat pe clienţii restaurantului, cerându-le banii. Când au intervenit forţele de ordine, el s-a baricadat printre mesele din local şi a luat mai mulţi ostatici, dintre clienţii care se aflau acolo. Văzându-se încolţit, a detonat mai multe bombe, omorând astfel un poliţist şi rănind alţi şase oameni. Agresorul moldovean a fost apoi ucis de forţele de ordine portugheze, într-un schimb de focuri.
Potrivit publicaţiei Expresso, atacul terorist de duminică dimineaţa a fost unul fără precedent. Proprietarul localului, Gaspar Veloso, a declarat pentru mass-media portugheză că atacatorul avea asupra lui mai multe grenade şi alte dispozitive explozibile şi că i-a cerut 50.000 de euro.
„S-a vorbit că ar fi