Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficant de persoane condamnat în Italia, prins la Mărăşeşti

Publicat in Vremea Noua, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Mai devreme sau mai tarziu, tot te prindem – acesta pare să fie motto-ul poliţiştilor vranceni din ultimele zile. Mulţi indivizi certaţi cu legea îşi închipuie că pot scăpa de a da socoteală pentru infracţiunile pe care le-au comis. Un caz recent arată că oriunde te-ai ascunde, tot vei fi prins chiar şi după ani de căutări. Aşa s-a întamplat în trafic, pe şoseaua E85, în satul Călimăneşti din oraşul Mărăşeşti, unde poliţiştii l-au depistat pe Romilian S., de 43 ani, din Galaţi. Nu mare le-a fost mirarea poliţiştilor cand, în urma verificărilor efectuate în baza de date cu urmăriţii, au constatat că pe numele individului există un mandat european de arestare emis de Italia din anul 2002. Bărbatul are de executat 7 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, după ce a încercat să facă bani din exploatarea unor romance. Chiar dacă era urmărit de ani de zile, gălăţeanul îşi continua afacerile în Romaania. Bărbatul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Curţii de Apel Galaţi cu propunere de arestare provizorie în vederea predării autorităţilor italiene. Într-un alt caz, poliţiştii din comuna Măicăneşti l-au depistat pe Vasile Valentin C., de 19 ani, din comună, care posedă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu. Conform poliţiştilor, în cursul anului 2013 suspectul a pătruns în patru imobile din comuna Măicăneşti şi le-a furat bătranilor pensiile. Bărbatul a fost dus în Penitenciarul Focşani în vederea executării pedepsei. (Aurelian IVAN)

Cititi: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/100164-traficant-de-persoane-condamnat-in-italia-prins-la-marasesti.html

Maşină furată din Brăila, oprită în trafic la Coteşti

Maşina unui bărbat din oraşul Însurăţe

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 27 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum o ora
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Marcel Ciolacu, despre bucata lipsă din autostrada A1: Cred că este una dintre cele mai mari ruşini ale României / Sorin Grindeanu: Într-o lună şi ceva ajung lucrările la zona de deal

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a catalogat drept ”una dintre cele mai mari ruşini ale României” bucata de 10 kilometri de autostradă dintre Margina (judeţul Timiş) şi Holdea (judeţul Hunedoara) şi a precizat că acest tronson a creat un calvar pentru şofer

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum o ora
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 4 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 2 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Parfumuri contrafăcute, în valoare de 4 milioane de euro, oprite în Portul Constanța

Wall-Street.ro acum 54 minute
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au descoperit în Portul Constanţa, 18.000 parfumuri, în valoare totală de 4.000.000 euro, bunuri susceptibile a aduce

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

24°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°