Dacă Victor Piţurcă ţine cu dinţii de scaunul său, alţii au plecat cu fruntea sus. Din cei 53 de selecţioneri care au început calificările pentru Mondialul din Brazilia, 15 şi-au dat demisia în urma rezultatelor slabe din preliminarii.
53 de echipe naţionale din Europa s-au luptat între septembrie 2012 şi octombrie 2013 pentru prezenţa la Mondialul din 2014. Au fost 13 bilete pentru Brazilia în joc, din care nouă direct şi patru după play-off.
La baraj a ajuns şi România, dar Grecia s-a dovedit o nucă prea tare. Sau Victor Piţurcă un selecţioner prea slab. Deşi suporterii i-au transmis cât îl iubesc, la returul cu Grecia, de pe „Arena Naţională“, Piţurcă a lăsat de înţeles că nu-şi dă demisia.
Un gest de onoare pe care l-a făcut însă mulţi alţi selecţioneri din Europa, în timpul sau după finalul preliminariilor. În total, din cei 53 de selecţioneri care au luat startul în campania pentru Mondiale, 15 şi-au depus demisia.
Grupa A, lider la schimbări
Cele mai multe schimbări au avut loc în grupa A, unde patru naţionale, din şase, au acum alt selecţioner. Sinişa Mihajlovic a plecat imediat după finalul preminariilor pe careSerbia le-a încheiat pe locul 3, după Belgia şi Croaţia.
La scoţieni, Craig Levein, numit în decembrie 2009 pentru cinci ani şi jumătate, a fost demis după ce-a luat doar două puncte în primele patru meciuri. A fost înlocuit în noiembrie 2012 de către Billy Stark, doar până la finalul preliminariilor.
În septembrie 2013, Čedomir Janevski şi-a dat demisia de pe banca Macedoniei, cu o lună mai devreme decât îi expira contractul, pentru un loc la Mons, codaşă în Belgia.
Cea mai ciudată plecare a fost a lui Igor Stimac, care şi-a dat demisia chiar după ce-a calificat Croaţia la baraj! Stimac a acuzat atmosfera proastă de la lot, iar federaţia i-a accepta