SĂLBĂTICIE Amator de călătorii exotice, timişoreanul Dragoş Dubina, în vârstă de 36 de ani, a plecat săptămâna aceasta în cea de-a treia expediţie în Indonezia. A lăsat viaţa corporatistă şi a ales să experimenteze traiul aproape primitiv al triburilor indoneziene
Dragoş Dubina (36 de ani) a colindat în vacanţele sale toată America de Sud, a fost în Tibet şi Nepal, în India, a stat o lună în Maroc. Timişoreanul a escaladat mulţi munţi, a văzut numeroase peşteri şi a descoperit adâncurile oceanului.
Un al şaselea simţ al său îl atrage mereu spre locurile în care nu toată lumea poate ajunge.
„Îmi place natura, îmi place să văd şi să înţeleg cum trăiesc alţii. Fac scufundări, practic alpinismul şi ceva mai rar speologia, fac fotografii, ascult muzică. Mănânc mult şi multe feluri“, se caracterizează Dragoş Dubina. Psiholog de profesie, în România, Dragoş şi-a petrecut timpul printre corporatişti, chiar dacă el nu a fost unul dintre ei: a avut o firmă, pe care a lichidat-o vara aceasta, care făcea traininguri şi team-building-uri pentru multinaţionale.
În Indonezia a ajuns prima dată în 2009, într-un concediu mai lung, de trei luni. Atunci şi-a dorit să plece departe de viaţa de oraş, de prieteni şi de familie şi să meargă pe o insulă unde să trăiască la fel ca Robinson Crusoe.
„După două luni prin Indonezia, am ajuns şi în insula Seram din arhipelagul Maluku. Auzisem că este o insulă muntoasă acoperită de pădure sălbatică, bogată în faună, puţin umblată. Am plecat spre Manusela dinspre coasta de Nord, încercând să ajung într-unul dintre satele din centrul insulei. Cele văzute atunci mi-au stârnit curiozitatea şi speranţa că mai există comunităţi tribale care trăiesc în cătune izolate în pădure şi că aş putea să ajung cumva la ele“, povesteşte Dubina prima aventură din Indonezia.
A DOUA CĂLĂTORIE A