Cotaţiile monedei naţionale fluctuau uşor peste 4,46 lei/euro, după ce la jumătatea zilei cursul a urcat aproape de 4,48 lei/euro, ca urmare a deciziei preşedintelui Băsescu de a respinge memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional.
În jurul orei 16:30, schimburile se realizau la 4,4600 - 4,4620 lei/euro, cu circa 2,6 bani peste nivelurile de la aceeaşi oră de luni, de 4,4340 - 4,4355 lei/euro.
La deschiderea şedinţei interbancare, euro a fost cotat la 4,4420 - 4,4450 lei, iar în prima parte a zilei cursul a urcat până la un maxim de 4,4780 lei/euro pe piaţa interbancară, pe rulaje în creştere, potrivit dealerilor, care spun că jucătorii mizau pe deprecierea leului pe termen scurt, ca urmare a suspendării acordului cu FMI.
Majoritatea economiştilor apreciază că amânarea aprobării primei evaluări a acordului cu FMI va avea un impact limitat asupra pieţelor financiare, inclusiv pentru faptul că înţelegerea este de tip preventiv, iar măsurile fiscale sunt deja aprobate, iar investitorii se aşteaptă ca România să respecte angajamentele.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi. El a cerut Guvernului să caute alte măsuri de compensare, în principal prin eliminarea cheltuielilor suplimentare destinate autorităţilor locale, altele decât co-finanţarea proiectelor realizate cu fonduri UE.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi dimineaţă că aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă doresc să modifice măsurile necesare pentru a atinge ţinta de deficit bugetar pe 2014 înainte de a transmite memorandumul Consiliului Executiv al instituţiei financiare internaţionale.
Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte marţi, la ora 17.00, cu premierul Victor Ponta, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, c