Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaţii special amenajate pentru comercializarea brazilor, în Sectorul 4

Publicat in Adevarul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Bucureştenii vor putea cumpăra brazi, în perioada 10-24 decembrie din cele 20 de locaţii special amenajate de pe raza Sectorului 4 de Primăria Sectorului 4. Adminstraţia locală anunţă că încă de primesc cereri pentru comercianţii de brazi care vor să vândă în aceste locaţii.

În perioada 10 – 24 decembrie, cei interesaţi să îşi achiziţioneze bradul de Crăciun vor avea 20 de locaţii special amenajate pe raza Sectorului 4. Dintre acestea, 10 vor fi la Piaţa Sudului, şapte la Piaţa Progresului şi alte trei la Piaţa Apărătorii Patriei.

Totodată, potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Sectorului 4, cei interesaţi în a comercializa brazi de Crăciun, pot trimite încă cereri, la sediul Direcţiei de Administrare a Pieţelor, Şoseaua Giurgiului numărul 109 A.

Documentele care trebuie să însoţească cererea sunt certificatul de producător sau de înregistrare al societăţii, actul de identitate, avizul de însoţire a mărfii şi avizul Direcţiei Silvice de pe raza căreia provin brazii.

În ceea ce priveşte cadourile de Crăciun, perioada pentru care se autorizează comercializarea este 3 – 31 decembrie, de pe măsuţe pliante, de către persoane fizice sau juridice autorizate.

Pentru obţinerea autorizaţiei temporare de funcţionare, sunt necesare documentele societăţii, actul de identitate şi cererea tip. Ghirlandele luminoase, coroniţele de brad, ornametele, jucăriile şi cadourile pentru cei dragi pot fi achiziţionate din cele 40 de locaţii, puse la dispoziţia cetăţenilor, după cum urmează : 20 la Piaţa Sudului, 10 la Piaţa Progresul şi 10 la Piaţa Apărătorii Patriei.

Şi pentru desfăşurarea acestui tip de activitate, încă se mai primesc cereri, cei interesaţi putând să se adreseze Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4, de luni până joi, în intervalul orar 8.00 – 14.30, iar vineri, între 8.00 - 14.00.

Pe aceeaşi temă:

Târguril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum o ora
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

MApN avertizează că rușii răspândesc informații FALSE despre avioanele F-16 din România

Gandul acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) atrage atenţia asupra unei noi ştiri false lansate de Rusia, prin intermediul canalul pro-Kremlin Telegram/Rybar. Conform acestuia, analiștii militari ruși susțin că „au fost deja efectuate de mai multe ori zbor

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

News.ro acum 48 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Mog

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 4 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°