Băncile comerciale derulează în perioada Sărbătorilor de iarnă o serie de promoţii prin care încearcă să-şi atragă clienţii care caută, în special, soluţii de finanţare pentru cheltuielile de vacanţă.
Ca în fiecare an, băncile comerciale ies la rampă în perioada Sărbătorilor de iarnă cu diverse oferte promoţionale prin care încearcă să-şi atragă noi clienţi. Şi pentru că vacanţa din sezonul rece presupune, de regulă, cheltuieli mai mari, şi nu economii, băncile şi-au adaptat oferta şi derulează promoţii în special pentru împrumuturi, carduri de credit sau pentru cardurile de debit utilizate pentru plăţile la comerciant.
Premii, bonusuri sau comisioane zero
BCR mizează pe apetitul clienţilor de a utiliza mai mult cardurile de credit în această perioadă şi le promite acestora două rate fără dobândă în plus pentru cumpărăturile la comerciant. Oferta este valabilă pentru plăţile cu cardurile de credit BCR efectuate până la 15 ianuarie 2014.
În plus, dacă posesorul cardului de credit recomandă produsul unui prieten, iar acesta îl achiziţionează, amândoi vor primi câte 50 de lei. Noul client poate câştiga, dacă achiziţionează cardul până la sfârşitul anului, unul dintre cele 100 de vouchere Flanco în valoare de 500 de lei sau unul dintre cele trei vouchere Perfect Tour în valoare de 1.000 de euro.
Banca Românească promite cost anual zero celor care îşi fac un card de credit până la sfârşitul anului şi îl activează, adică îl folosesc cel puţin o dată, până la 15 ianuarie.
Credite rapide
Pentru cei care au în plan cheltuieli mai mari pentru perioada Sărbătorilor de iarnă, băncile au lansat oferte la creditele de nevoi personale. De exemplu, BCR le oferă clienţilor posibilitatea de a contracta creditul Divers BCR în lei până la 31 decembrie cu numai trei acte. Clienţii pot lua un împrumut d