Un bărbat din comuna Slătioara, judeţul Olt, a fost depistat de către poliţiştii municipiului Slatina având la domiciliul personal o cantitate impresionantă de brazi, respectiv 1.000 de bucăţi, pregătiţi pentru a fi comercializaţi în zilele următoare. Vânzătorul de brazi nu avea niciun fel de documente legale pentru marfa menţionată.
Acţiunea oamenilor legii în urma căruia a fost descoperit comerciantul illegal a avut loc joi – 5 decembrie. Mai precis, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Olt, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Olt, l-au identificat pe Emil U., în vârstă de 58 ani, originar din comuna Slătioara de lângă Slatina. Percheziţia efectuată de autorităţi la domiciliul acestuia a scos la iveală faptul că deţinea nu mai puţin de 1.000 de brazi de Crăciun - la ghiveci, gata pregătiţi pentru a fi comercializaţi.
“Din cercetările efectuate cu prilejul derulării acţiunii s-a stabilit că brazii de Crăciun au fost transportaţi din Ungaria - în ţara noastră, şi, ulterior, la domiciliul suspectului din comuna Slătioara. Brazii nu erau însoţiţi de sigiliul crotaliu, absolut obligatoriu conform legislaţiei în vigoare”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.000 lei (20 milioane lei vechi, n.a.), conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. În ce priveşte brazii de Crăciun, evaluaţi la aproape 6.000 de euro, au fost confiscaţi.