Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO  Esplanada din centrul Slatinei, completată cu pavele

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

În cursul week-end-ului care tocmai s-a încheiat, esplanade din centrul municipiului Slatina a cunoscut o operaţie de “face-lift”, fapt pentru care şi-a schimbat imaginea. Astfel, spaţiile pentru flori din mijlocul esplanadei au dispărut ca prin minune, acestea fiind acoperite cu pavele. Schimbarea aspectului esplanadei este însă unul temporar, spaţiile anterior menţionate urmând să fie readuse la suprafaţă în primăvară.

Reprezentanţii autorităţilor locale din Slatina au precizat că acţiunea de acoperire cu pavele a rondurilor cu flori din centrul esplanadei oraşului este una de ordin practic. Mai exact, acest lucru ar fi devenit necesar, se pare, pentru a proteja spaţiul verde cu pricina de trecători pentru concertele ce urmează a avea loc în perioada următoare. Autorităţile s-ar teme, astfel, de pagubele pe care unii dintre locuitorii Slatinei s-au obişnuit să le facă naturii pe raza urbei, în ciuda camerelor tv instalate ici-colo.

“Această operaţiune de acoperire cu pavele a rondurilor cu flori care sunt amenajate pe esplanadă am efectat-o şi iarna trecută, ea fiind menţinută doar pe perioada iernii. Vrem să protejăm spaţiul verde de acolo în acest interval deoarece avem concerte şi mulţi cetăţeni par să nu mai ţină cont de anumite lucruri în asemenea zile, astfel că au tendinţa să intre pe spaţiul verde şi să distrugă ce era plantat aici”, a afirmat edilul Minel Prina.

Părerile slătinenilor sunt împărţite în ce priveşte necesitatea acestei măsuri. În vreme ce unii sunt de acord cu acoperirea cu pavele a spaţiului verde din centrul esplanadei, alţii spun că abia aşteaptă sosirea primăverii pentru ca pavele să fie scose de unde tocmai au fost amplasate.

“Mie îmi place mult mai mult cum arată cu pavele, să ştiţi. Plus că mi se pare şi mai practic: aşa ar fi trebuit să procedeze de la început, adică să acopere toată această piaţetă pent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 29 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 29 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 23 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°