O unitate militară dezafectată din Călăraşi s-ar putea transforma în câţiva ani într-un complex medical de lux ce va cuprinde un azil şi un spital de geriatrie. Acestea sunt planurile conducerii Consiliului Judeţean(CJ) care a preluat clădirea, însă, deocamdată, nu sunt fonduri pentru demararea lucrărilor.
Fosta unitate militară a intrat recent în administrarea Consiliului Judeţean, Ministerul Apărării cedând-o cu condiţia ca în viitorul azil de bătrâni să fie rezervate locuri pentru fostele cadre militare. În termen de 10 ani aici trebuie să se realizeze proiecte de ordin social şi economic, în caz contrar terenul însumând apriximativ 17 hectare urmând a se întoarce în proprietatea statului.
Conform informaţiilor furnizate de Daniel Ştefan, director în cadrul Consiliului Judeţean, noul Program Operaţional Regional (POR) 2014-2020 va oferi posibilitatea ca proiectele care se vor contura să obţină finanţare europeană. „ Intenţionăm să punem la punct acolo o activitate de asistenţă socială. Dorim să construim un azil de 5 stele şi chiar nu renunţ la acestă idee. O să facem un azil foarte frumos”, a declarat Răducu George Filipescu, preşedintele CJ. Şeful judeţului doreşte ca pe locul fostei unităţi militare să înfiinţeze şi un spital, având în vedere că bătrânii au nevoie de îngrijiri speciale.
Spital de geriatrie
„ Dacă vom avea 150 de bătrâni, în 3 complexe, mă gândesc că ar fi bine să existe şi un spital de geriatrie specializat pe Alzheimer şi Parkinson. Vrem să facem un spital pe care să-l construim şi să-l dăm ulterior în administrare”, a spus Filipescu. Deocamdată, nu există surse de finanţare pentru punerea în practică a acestor planuri
Vă recomandăm şi:
Administratorul unui azil de bătrâni, acuzat de trafic de persoane, e suspectat şi de evaziune fiscală
FOTO VIDEO Angajaţii de la azilul de bătrâni din Bo