Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chirurgul Dan Oprea, despre controlul de la SJU Ploieşti: „Miniştrii vin şi pleacă, partidele vin şi pleacă, spitalele rămân tot aşa“

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Chirurgul Dan Oprea, de la declaraţiile căruia a pornit ancheta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, nu crede că situaţia din unitatea medicală se va schimba, cel puţin pe termen scurt, pentru că este nevoie de o reformă radicală a sistemului de sănătate. „Miniştrii vin şi pleacă, partidele vin şi pleacă, spitalele rămân tot aşa, de ani şi ani de zile“

În urmă cu aproximativ două săptămâni, declaraţiile chirurgului Dan Oprea privind lipsurile de materiale sanitare din sălile de operaţii, folosirea bisturielor de unică folosinţă de mai multe ori care duc la un „malpraxis“ de nevoie au declanşat o amplă anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, coordonată de Ministerul Sănătăţii.

Rezultatele controlului au fost făcute publice luni, de secretarul de stat de Raed Arafat, care a spus că este vorba despre „un management defectuos şi iresponsabil fără a se ţine cont de pacienţi. Erau probleme evidente pe care orice conducere trebuia să le sesizeze şi să le rezolve”, dar şi faptul că lipsurile de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu pot fi puse pe seama finanţării. Ministerul Sănătăţii a întocmit un set de măsuri şi recomandări şi a aplicat şi o amendă de 38.000 de lei spitalului, pentru nerespectarea structurii organizatorice, neefectuarea igienizării şi a dezinsecţiei, precum şi pentru sterilizarea produselor de unică folosinţă.

„Nu cred că va schimba situaţia în spital, cel puţin pe termen scurt, toate schimbările care trebuie făcute vor necesita o groază de timp, este vorba de bani, de dotări. Până la urmă, noi rămânem cu aceleaşi instrumente, cu aceleaşi deficite în sălile de operaţie, din punct de vedere al materialelor sanitare. Nu cred într-o schimbare majoră, dar speranţa moare utima“, a spus Dan Oprea după publicarea rezultatelor controlului de la SJU Ploieşti.

„Personal, după acest control, la Ploieşti aş f vrut să se

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 46 minute
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 2 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 5 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 2 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 6 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 8 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°