Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCLAVII STATULUI: peste 30% din ce muncim este “CONFISCAT” de taxe

Publicat in Vremea Noua, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Românii lucrează aproximativ 6 zile pe lună doar pentru a-şi plăti taxele salariale către stat, aproape dublu comparativ cu ucrainienii, dar cu o zi mai puţin decât ungurii, potrivit unei analize realizate de Accace.

Studiul ia în calcul contribuţiile sociale şi impozitul pe venitul obţinut din salarii valabile la sfârşitul lunii noiembrie, în 6 state din regiune, respectiv Ucraina, Polonia, Ungaria, Slovacia, România şi Cehia, datorate de angajaţii cu un salariu net de 1.000 de euro, cu un program normal de lucru de 8 ore pe zi, timp de 21 de zile pe lună, scrie în comunicatul companiei.

“Cele mai ridicate taxe plătite de angajat, respectiv contribuţiile sociale şi impozitul pe venitul din salarii, le regăsim în Ungaria, urmată de Cehia şi România. Polonia şi Slovacia au aproximativ acelaşi nivel al taxelor totale plătite de angajat, iar angajaţii ucrainieni plătesc cel mai puţin”, a explicat Maria Cojocariu, Payroll Manager Accace în România.

Topul birururilor în UE

Potrivit analizei Accace, angajaţii din Ungaria lucrează circa 34% din timpul de muncă dintr-o lună, aproximativ 7 zile, pentru plata taxelor către stat, în timp ce circa 30% din munca prestată de angajaţii din Cehia şi România într-o lună, aproximativ 6 zile, reprezintă de fapt timpul de muncă prestat de aceştia pentru a-şi acoperi valoarea contribuţiilor sociale şi a impozitului.

În top urmează angajaţii polonezi şi slovaci, care muncesc aproximativ 5 zile, respectiv 25% din timpul de muncă lunar, doar pentru acoperirea contribuţiilor şi a impozitului pe venit, în timp ce ucrainienii lucrează doar puţin peste 3 zile jumătate, respectiv 18% din timp, aceştia din urmă având însă un nivel foarte scăzut al contribuţiilor sociale datorate de angajat, spre deosebire de restul ţărilor analizate.

Pentru a plăti 1.000 de euro salarii, angajatorii achită taxe d

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 48 minute
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 2 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 3 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Calendar ortodox, 26 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli. Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la p

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°