Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Civic Fest 2013: Societatea civilă a demonstrat că este puternică, ambiţioasă şi gata pentru schimbare

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

În premieră pentru Republica Moldova, Fundaţia Est-Europeană cu suportul Guvernului Suediei şi Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei şi Fundaţia ERSTE au organizat Festivalul Internaţional „Civic Fest 2013: Moldova pentru cetăţeni“, unde timp de trei zile, societatea civilă, reprezentată de membri ai peste 80 de organizaţii neguvernamentale, a demonstrat că este puternică, diversă şi armonioasă.

Prima ediţie a evenimentul internaţional s-a desfaşurat între 29-31 octombrie 2013, găzduind aproximativ 250 de participanţi. Lista celor prezenţi la eveniment nu a fost formată doar din reprezentanţii societăţii civile, ci şi din reprezentanţi ai instituţiilor de stat, administraţiei publice locale şi centrale, sectorului de afaceri, comunităţii internaţionale şi diplomatice, experţi independenţi şi mass-media, lista continuând cu cei peste 20 de speakeri cu experienţă şi notorietate în diverse domenii.

„Civic Fest a fost un proiect inedit pentru noi, dar, cred că şi pentru societatea civilă din Republica Moldova. Acest eveniment a devenit o platformă interactivă, care poate fi un instrument de schimb de experienţe şi în viitor. Toate subiectele discutate de actorii societăţii civile timp de trei zile în cadrul Civic Fest sunt, cu siguranţă, foarte importante. Totuşi, aş dori să remarc domeniul cultural, care rămâne a fi unul dintre cele mai vulnerabile din punct de vedere al suportului financiar pe care îl primeşte. Cultura se confruntă cu diverse probleme în ţara noastră, iată de ce îmi doresc ca noi, cei din societatea civilă, şi partenerii noştri de dezvoltare să acorde mai multă atenţie acestui domeniu fără de care nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă a Republicii Moldova“, a declarat Sorin Mereacre, preşedintele Fundaţiei Est –Europene.

Ţinem să vă reamintim că Civic Fest şi-a propus să aducă în scenă cele mai reuşite proiecte ale soci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte oferte pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 21 minute
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 2 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Bucureşti – Avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3 / Furnizarea gazului a fost sistată pe mai multe străzi

News.ro acum 21 minute
Distrigaz Sud Reţele anunţă, miercuri, o avarie la o conductă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale din Sectorul 3, fiind impusă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale pe anumite străzi din Sectorul 3 al municipiului Bucureşti şi di

Papa Francisc le cere preoților să țină predici scurte pentru că "oamenii adorm". Cât ar trebui să dureze o predică

Ziare.com acum o ora
Preoţii ar trebui să ţină predici mai scurte pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri, 12 iunie papa Francisc, conform Reuters. Omilia, mesajul transmis de un preot catolic în timpul unei slujbe bisericeşti

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Grindeanu: Licitaţie lansată pentru modernizarea a încă 74,25 km de cale ferată pe tronsonul Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Până în data de 29 iulie trebuie depuse ofertele

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că, până pe 29 iulie, trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin - Băile Herculane) şi pe Lotul 5 (Băile Herculane

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum 2 ore
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Rareş Bogdan: Candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale. Se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească, în cazul în care nu mergem cu candidatura comună cu PSD

News.ro acum 15 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat că, în cazul în care liberalii nu merg cu candidatura comună cu PSD, atunci „candidatul PNL va câştiga alegerile prezidenţiale” şi „se va pune în spatele lui întreaga dreaptă românească”. „Candidatul

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°