Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea şefilor Inspectoratului Şcolar Suceava, notată cu „Foarte bine” de Ministerul Educaţiei

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 12 decembrie 2013 ·

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a acordat calificative inspectorilor generali din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene şi directorilor din cadrul caselor corpului didactic din fiecare judeţ, pentru activitatea desfăşurată de aceştia în anul şcolar 2012-2013.

Cât priveşte şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, atât inspectorul şcolar general – prof. Gheorghe Lazăr, cât şi inspectorii generali adjuncţi – prof. Gabriela Scutaru şi prof. Cristina Teodorovici, au fost apreciaţi prin calificative maxime de ministerul de resort. Ministerul a apreciat laudativ activitatea acestora, de la organizarea şi desfăşurarea examenelor şcolare, la gestionarea problemelor curente din şcolile judeţului.

De cealaltă parte, directorul Casei Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava, prof. Constantin Mărgineanu, a fost notat tot cu FB de MEN.

Analiza activităţii manageriale a celor menţionaţi se face prin autoevaluare. La solicitarea comisiei MEN, reprezentanţii IŞJ şi CCD au obligaţia de a pune la dispoziţia ministerului toate documentele necesare evaluării. De asemenea, cei evaluaţi, în afară de completarea fişelor tip, sunt obligaţi să elaboreze şi un raport.

Rezultatul evaluării se concretizează în acordarea calificativului anual, astfel: 100–90 de puncte: „foarte bine” – validarea pe funcţie; 89,99–80 de puncte: „bine” – validare pe funcţie; 79,99–70 de puncte: „satisfăcător” – monitorizare şi reevaluare la un interval de 3–6 luni; sub 70 de puncte: „nesatisfăcător” – invalidare pe funcţie (încetarea contractului de management educaţional încheiat în calitate de inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/director al Casei Corpului Didactic).

Echipa managerială a IŞJ Suceava a fost numită prin detaşare în interes de serviciu, prin ordin ministerial, în luna mai a anului 2012. În vara acestui an, aceştia au fost re

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie puternică în mai multe localități din Caraş-Severin. Rafalele ar putea atinge și 90 km/h

Ziare.com acum 20 minute
ANM anunță că 20 de localităţi din judeţul Caraş-Severin sunt, marţi după-amiază, 11 iunie, sub incidenţa uneri avertizări Cod roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a fost

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 5 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Pastorul din Arad care și-a violat fiicele ani de zile a fost trimis în judecată. Cum a fost prins agresorul

Ziare.com acum 52 minute
Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a anunțat că bărbatul de 48 de ani din judeţul Arad care ar fi pastor al comunităţii sale şi care a fost arestat preventiv după ce şi-a violat cele trei fiice, timp de 16 ani, a fost trimis în judecată. Birou

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 3 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Un bărbat a murit în Suceava, înecat cu un cârnat, în fața unui magazin alimentar / VIDEO: Ce poți face când te îneci cu mâncare și ești singur

G4Media acum 27 minute
Un bărbat din satul Demăcușa, comuna Moldovița, a murit duminică pe terasa din fața unui magazin alimentar, după ce s-a înecat cu un cârnat, transmite publicația locală Monitorul de Suceava. Din cercetările poliției a rezultat că Vasile C. a stat la

Cătălin Drulă va propune, marţi, Biroului Naţional al USR ca alegerile pentru noul preşedinte să aibă loc în perioada 24-28 iunie, iar Congresul partidului pentru validarea noului lider pe 29 iunie la Bucureşti

News.ro acum o ora
Cătălin Drulă a anunţat că va propune, marţi în şedinţa online a Biroului Naţional al USR, ca alegerile pentru noul preşedinte al partidului să aibă loc în perioada 24-28 iunie, pe 28 iunie să predea mandatul noului preşedinte ales, şi pe 29 iunie s

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum o ora
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/24°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/25°