Românii din Valea Timocului se luptă pentru a avea şcoală şi biserică în limba lor mai ceva ca sub ocupaţia otomană, deşi se află într-un stat ortodox. În timp ce românii din Serbia sunt anchetaţi pentru că şi-au construit o troiţă, sârbii din România se bucură de o catedrală chiar în centrul Timişoarei, de liceu cu clase de predare în sârbă şi au parte de tot respectul autorităţilor române. De ce există această diferenţă de tratament? M-am aflat timp de două zile în vizită la românii din Valea Timocului. Gazdă mi-a fost părintele Boian Alexandrovici, protopop de Dacia Ripensis, care nu mai are nevoie de prezentare, fiind apostolul rezistenţei românilor. Întrebarea este de ce e nevoie de rezistenţă a comunităţii româneşti într-un stat vecin care ne solicită sprijinul pentru aderarea la UE şi care, culmea, are aceeaşi religie majoritară ca şi noi. Dar în Serbia e mai uşor să ridici moschei decât biserici ortodoxe române. Biserica Protopopiatului românesc din Negotin a fost construită cu o autorizaţie iniţială de garaj, ca să poată fi demarată construcţia. Asta în timp ce Vicariatul Sârbesc din Timişoara a fost renovat cu sprijin de la Primăria oraşului şi cu fonduri de la o firmă românească din Timişoara. Etnicii români din Serbia au primit în toamnă dreptul teoretic să primească educaţie în limba română în şcolile din această ţară după 200 de ani de când au cerut acest lucru. Numai că nu există o şcoală românească, ci doar cursuri opţionale pentru limba română în şcolile sârbeşti unde învaţă etnici români, un fel de praf în ochi ca să ne închidă gura. Între timp, liceul sârbesc din Timişoara funcţionează fără probleme deşi nu are numărul de elevi necesar pentru a fi constituit ca unitate de învăţământ separată. În cazul Serbiei, nu trebuie să acceptăm aderarea ei la UE până când atitudinea faţă de minoritatea românească nu este schimbată radical în bine. Desigur că