Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii suceveni îşi pot nominaliza profesorii pentru Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 16 decembrie 2013 ·

Elevii suceveni îşi pot înscrie profesorii preferaţi în cursa pentru câştigarea Premiului Mentor pentru Excelenţă în Educaţie.

Competiţia îşi propune să evidenţieze profesorii, antrenorii sau mentorii care au descoperit şi au lansat tinere talente, care au sprijinit din umbră primii paşi ai unor elevi, al căror devotament şi entuziasm au contribuit esenţial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.

Potrivit organizatorilor, „îi căutăm pe acei profesori care reuşesc să stimuleze copii talentaţi, care îi pregătesc pentru a face faţă competiţiilor, care caută în permanenţă posibilităţile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei a căror excelenţă educativă a condus generaţii întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale”.

Aceştia au mai menţionat că pot fi nominalizaţi profesori şi pedagogicare pregătesc şi ajută copii şi tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extraşcolară a acestora, care au înfiinţat unele foruri (competiţii, întâlniri, cercuri, asociaţii etc.), care au câştigat aprecierea comunităţii locale şi a specialiştilor din domeniul lor de activitate.

Nominalizarea trebuie să conţina numele, coordonatele celui nominalizat (adresa poştală, e-mail, telefon, numele instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea), cât şi o justificare care să conţină cele mai importante rezultate obţinute de copiii şi tinerii pregătiţi de el, precum şi momentele de vârf ale carierei sale. Nominalizarea trebuie să contureze atât calităţile profesionale, cât şi pe cele umane ale persoanei propuse.

Dintre cei nominalizaţi, Consiliul Director al Fundaţiei pentru Comunitate va alege zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii şi ştiintelor, care vor obţine Premiul Mentor pentru Excelenţă în Educaţie. Fiecare premiant va primi un

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum o ora
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews acum o ora
Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană. Hunter Biden si sotia

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 39 minute
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum o ora
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 53 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Nuclearelectrica şi Canadian Nuclear Partners, acord pentru retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei Nucleare Cernavodă

Mediafax acum 21 minute
Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, acordul are o valoare aproximativă de 240 de milioane de euro şi reprezintă un pas esenţial în finalizarea retehnologizarii Unităţii 1 de la CNE Cernavoda în conformitate cu etapele de dezvoltare stabilit

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 2 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 9 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Femeie salvată din Dâmbovița de doi polițiști de la Rutieră și un luptător SIAS. Detalii despre intervenția urgentă din București

Ziare.com acum 2 ore
Brigada Rutieră București a anunțat că doi polițiști aflaţi în timpul serviciului şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat marţi, 11 iunie, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Potrivit Brigăzii Rutiere, în jurul orei 13.40, p

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°