Rusia şi Ucraina au semnat, marţi, un acord destinat eliminării obstacolelor comerciale dintre cele două ţări, în cadrul unei vizite în Rusia a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici. Rusia va scădea preţul gazelor naturale pe care le vinde Ucrainei, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin. UPDATE Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime, a anunţat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după o întâlnire la Moscova cu omologul său Viktor Ianukovici, relatează AFP.
Putin a arătat că Rusia a acceptat să micşoreze cu o treime preţul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Acestea vor costa 268,5 dolari 1.000 de metri cubi faţă de peste 400 de dolari în prezent.
La un import de circa 26 de miliarde de metri cub de gaze din Rusia, economiile realizate de Ucraina se vor cifra anul viitor la aproape 3,5 miliarde euro. Acest acord a fost semnat alături de alte documente, la încheierea negocierilor între Ianukovici şi omologul său rus, Vladimir Putin, în timp ce opoziţia ucraineană manifestează la Kiev de la renunţarea, la sfârşitul lui noiembrie, la un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană.
Rusia va scădea preţul gazelor naturale pe care le vinde Ucrainei, a anunţat preşedintele rus, după întâlnirea cu omologul său ucrainean, la Moscova. Putin a afirmat că Rusia a acceptat să micşoreze cu o treime preţul gazelor pe care le exportă în Ucraina. Acestea vor costa 268,5 dolari 1.000 de metri cubi faţă de peste 400 de dolari în prezent.
El a declarat, de asemenea, că problema aderării Ucrainei la Uniunea Vamală condusă de Moscova, de care se temea opoziţia proeuropeană de la Kiev, nu a fost discutată în cadrul acestor negocieri.
„Aş vrea să asigur pe toată lumea că nu am discutat astăzi despre aderarea