Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai în vârstă dascăl din judeţ, sărbătorit la împlinirea a 103 ani

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 19 decembrie 2013 ·

Şi-a petrecut aproape jumătate de secol în slujba învăţământului, iar în ciuda opreliştilor şi vicisitudinilor trecutului a educat cu îndârjire şi devotament zeci de generaţii de elevi care şi astăzi încă îşi amintesc de ea.

Este vorba despre învăţătoarea Ana Lazăr, aceasta sărbătorindu-şi ieri aniversarea celor 103 ani de viaţă. A fost martoră la evenimentele care au marcat istoria României, povesteşte că a fost contemporană cu cele două războaie mondiale, ba chiar şi cu Marea Unire de la 1918, iar multe dintre întâmplările prin care a trecut în decursul a peste un secol de viaţă sunt încă amintiri vii despre care dascălul vorbeşte cu o deosebită luciditate. Pe măsură ce începe să depene amintiri, varianta feminină a personajului din opera sadoveniană “Domnul Trandafir” se dezvăluie ca fiind un dascăl care nu a arătat copiilor doar tainele literelor şi cifrelor, ci le-a dezvăluit acestora şi tainele prieteniei, ale respectului şi ale sacrificiului.

Cei 103 ani i-a aniversat la Azilul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, azil care de 15 ani îi este cămin, loc unde este iubită şi admirată pentru luciditatea sa şi sensibilitatea la tot ce-i omenesc. Acolo este în grija surorii Maria, despre care centenara vorbeşte cu recunoştinţă şi devotament.

Bătrâna mărturiseşte că la cămin şi-a găsit liniştea, iar ziua în care a trecut pentru prima dată pragul azilului şi-o aminteşte cu mare precizie, mărturisind că aceea a fost una dintre cele mai frumoase clipe din viaţa ei, aici fiind primită cu multă cordialitate.

Oaspeţi la aniversare

La împlinirea celor 103 ani de viaţă, învăţătoarea a avut parte de oaspeţi, directorul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, prof. Constantin Mărgineanu, şi inspectorul şcolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Suceava, Laurenţie Şpac, ţinând să-i facă o bucurie bătrânei. @

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 7 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 7 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 7 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 3 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°