Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai uimitoare 10 iluzii optice din lume

Publicat in Vremea Noua, vineri 20 decembrie 2013 ·

Noi credem că percepem realitatea obiectivă, dar percepţia este întotdeauna alterată de înclinaţii subconştiente. Iluziile demonstrează acest fapt. Aşa că, în continuare, ne vom uita la cele mai uimitoare 10 iluzii optice ce au fost realizate vreodată.

1) Iluzia liftului fără podea

A te urca în acest lift sigur te-ar speria. Un semn de la intrare avertizeaza persoanele care intră despre lucrul în curs. Podeaua a fost pictată, încât să pară că ea nu există.

2) Iluzia cutremurului

Crucea Roşie s-a folosit în mod creativ de puterea iluziei optice pentru a şoca privitorii într-o campanie de conştientizare a puterii cutremurelor în San Francisco.

3) Iluzia turnului înclinat

Iată aici o iluzie simplă, dar specifică ochiului uman. Cele două fotografii ale turnului înclinat din Pisa sunt identice, numai că fotografia din dreapta pare mai înclinată decât cea din stânga, întrucât este făcută din alt unghi. Motivaţia pentru care percepem această iluzie e faptul că sistemul nostru vizual tratează aceste două imagini ca făcând parte dintr-o singură scenă.

4) Iluzia celor trei sori care răsar

Aceasta este o iluzie naturală. În ziua în care a fost făcută poza, era o dimineaţă rece de iarnă, iar ceea ce vedem este un halou de gheaţă, care este produs de lumina Soarelui ce trece prin atmosfera plină cu cristale de gheaţă (care au o formă hexagonală). Asemenea halouri pot fi văzute chiar mai des decât curcubeele. În poză se poate observa un “stâlp al Soarelui” (în centrul imaginii, deasupra Soarelui care răsare), înconjurat de un arc de halou de 22 de grade; astfel, apar doi sori falşi, în stânga şi în dreapta imaginii.

5) Iluzia rechinului de pe autobuz

Acesta a apărut pe coperta revistei “Economist”, în articolul “Cele mai bune 10 semne” şi a fost finalist al Premiului Epica în anul 2003. @N_P

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 44 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 5 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°