Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de afaceri „Club Bucovina” urmează să fie construit la Gura Humorului

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 20 decembrie 2013 ·

Miercuri, la Gura Humorului a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Construire centru de afaceri ”, proiect ce îşi propune să contribuie la creşterea atractivităţii zonei pentru investitori şi impulsionarea investiţiilor în judeţul Suceava, precum şi revigorarea şi dezvoltarea economiei în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Totodată, un alt obiectiv al proiectului constă în crearea de noi locuri de muncă în oraşul Gura Humorului.

Centrul de afaceri „Club Bucovina” va include spaţii de birouri pentru 17 firme, sală de conferinţe, sală de examinare, spaţii de formare profesională: bucătărie socială şi restaurant şcoală, sală de proiecţii video, sala de training şi sală pentru întâlniri de afaceri şi pavilion expoziţional.

Perioada de implementare a proiectului este de 20 de luni, grupul ţintă fiind format din 48 de IMM-uri existente în Gura Humorului şi 56.199 de IMM-uri din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. În cadrul proiectului vor fi create 15 noi locuri de muncă, iar în perioada realizării lucrărilor de construcţii vor fi create alte 40 de locuri de muncă temporare.

Proiectul a fost demarat de SC Lucosilv SRL din Cornu Luncii, valoarea totală a acestuia fiind de 32.432.071,76 de lei.

Agenţii economici găzduiţi vor desfăşura în cadrul Centrului de afaceri „Club Bucovina” activităţi de prestări servicii din următoarele domenii: servicii de consultanţă în managementul afacerilor, cabinete medicale, servicii de publicitate, de mediere, de consultanţă juridică, de contabilitate etc.

Centrul de afaceri va avea cinci niveluri.

Reprezentanţii Lucosilv au subliniat importanţa sprijinului autorităţilor locale şi al partenerilor, încurajând, totodată, scrierea şi demararea de proiecte în vederea absorbţiei cât mai multor fonduri europene.

Miercuri, la Gura Humorului a avut loc conferinţa de lansare a proiectului „Con

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 7 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 4 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum o ora
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 6 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 8 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 6 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 2 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 6 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 3 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°