Am primit (cu dedicaţie) de la Filip Teodorescu, fost şef la Contraspionaj, volumul Adevăruri incomode. Decembrie 1989. Tipărit la editura Semne, volumul reuneşte articolele despre decembrie 1989 semnate în revista Vitralii – Lumini şi umbre, publicaţie a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere – SRI, de foşti ofiţeri de Securitate, dar şi de specialişti în evenimentele care au dus la prăbuşirea comunismului.
Cum, odată cu volumul, mi s-a trimis şi invitaţia de a fi prezent la lansarea cărţii, reuniune moderată de Alex Stoenescu, cel mai bun specialist în decembrie 1989, m-am apucat să-l citesc (nu fac parte dintre cei în stare să vorbească despre o carte fără s-o fi citit-o), şi am terminat-o într-o zi, deşi e destul de grosuţă.
Cartea îşi propune să prezinte publicului şi punctul de vedere al ofiţerilor de Securitate asupra lui decembrie 1989.
Dintre toate articolele, mi-au reţinut atenţia cele dedicate diversiunii Teroriştii din decembrie 1989, responsabilă de moartea a 1.050 de persoane, moarte despre care nimeni n-a dat până acum socoteală şi nici nu cred că va da.
Mărturiile unor ofiţeri surprinşi de evenimente la Vâlcea, Sibiu, Baia Mare, Iaşi, Focşani şi în alte oraşe din ţară conturează o schemă:
Armata sau Securitatea primeşte informaţii că într-un loc sînt terorişti. Acolo, în locul respectiv sunt alţi militari. Aceştia primesc informaţii că spre ei vin maşini ale teroriştilor.
Urmarea?
Ca şi la Băneasa, are loc un măcel.
Asta pe fondul incredibilei manipulări prin TVR, nici azi, după 23 de ani de aşa-zisă democraţie, desluşită în tainele sale. Schema o ştiu din cele citite despre afacerea cu teroriştii. Nici acest volum însă nu mă lămureşte asupra scopurilor vizate de această diversiune criminală. De-a lungul timpului, preocupat de chestiune, am scris şi publicat mai multe eseuri despre motiv