Istoricul Valeriu Pasat propune să fie decoraţi cu distincţii de stat oamenii de ştiinţă care, în septembrie 1988, au semnat o scrisoare deschisă, cunoscută ca „Scrisoarea celor 66“, în care cerea tranşant stoparea experimentului numit „limba moldovenească“ şi declararea românei drept limbă de stat. Academicianul a făcut acest apel în cadrul şedinţei Asambleii Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Publicăm textul integral al discursului susţinut de Valeriu Pasat la AŞM.
„Onorată asistenţă,
după cum ştiţi, în ultimul timp au fost reluate cu o nouă putere discuţiile privind problema limbii române, mai exact, a denumirii ei corecte. Acestea au luat amploare după ce a fost făcută publică decizia Curţii Constituţionale.
Desigur, este un domeniu ce revine filologilor, din care motiv nu intru aici în detalii. Vreau să mă opresc doar la un aspect. Cinci deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova au primit cele mai înalte distincţii din partea conducerii României, ca nişte luptători pentru afirmarea limbii române în Republica Moldova. Nu mă apuc să judec meritele celor decoraţi, la acest capitol, nici nu le pun la îndoială. Dar nu pot să nu exprim un gând care nu-mi dă pace de câteva zile şi care ne priveşte pe noi toţi, membri ai Asambleii Generale şi, în genere, Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).
Am spus-o şi cu alte ocazii, problema limbii este la noi excesiv de politizată, fiind abordată mai ales în campaniile electorale sau în perioade de criză socială şi economică. De multe ori, problema limbii române este pusă anume pentru a provoca tensiuni în societate, căci unii fac din aceasta business – fie business politic, fie business adevărat, economic.
Deci, pentru unii, această problemă este o modalitate de a se menţine la putere, de a-şi păstra privilegiile. Dar pentru alţii, problema limbii române este