Primise ce şi-a dorit: o vioară Stradibarius cu 8 melodii. O descoperise după ce a urcat muntele de cadouri până în varf, ţinându-se bine în corzile de beteală, alunecând pe lighioane de pluş, pe pungi cu bomboane, înfundându-se în mlaştini de ciocolată.

Îi zărise mai întâi gâtul, ca un periscop care îl căuta chiar pe el – Puştiul Orfan Ghiftuit de Sărbători (POGS).

A lustruit-o atent, apoi s-a ascuns cu ea în dormitor, în timp ce la poarta stabilimentului se auzea scârţâitul basculantelor deşertând cadouri, răcnetele unora de la coadă, care se răsteau la alţii, fiindcă voiau să sară peste rând, încărcaţi cu pachete şi pacheţele, turuitul reporterilor care transmiteau în direct.

S-a băgat sub pat şi a rămas multă vreme cu ochii pironiţi pe Stradibarius, la butonul ON/OFF. Înţelegea până şi Pogs că ar trebui să aibă nişte baterii în burtă şi se holbă prin orificiile de rezonanţă. Începu să scuture vioara şi s-o ducă la ureche, s-o scuture şi s-o ducă la ureche, sperând că va auzi zdrăngănind ceva.

Încă nu îndrăznea să mişte butonul. Se căznea să citească inscripţia de lângă căluş: ”Made in C” sau ”O” (mai departe literele erau şterse).

Simţea că e un mesaj important, poate cel mai important pe care îl primise vreodată. Îi era teamă că s-ar putea să-l înţeleagă greşit. Lumea lui de Pogs era destul de mică, nu încăpeau în ea decât informaţii succinte. Plus câteva imagini stocate de-a valma: familiile fericite din reclame, care mâncau extaziate iaurt de fructe sau descopereau magia apei plate, şi oamenii aceia, mai buni ca de obicei, care veneau de Crăciun şi de Paşti, trăgând de el să se fotografieze împreună. Sufletul lui era mereu lustruit şi strălucitor, ca vioara cu 8 melodii. Nici nu-i trebuiau mai multe.

Pricepea, fireşte, că din viaţa lui perfectă mai lipseşte ceva. Acel ceva, care deocamdată zăcea strivit sub muntele de