Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mult decât FERMECAT: Inelul Arabellei EXISTĂ. Sub ce formă şi ce face mai exact

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 decembrie 2013 ·

Poate că unii dintre dumneavoastră îşi mai aduc aminte de celebrul serial pentru copii, agreat şi de cei mari, “Arabella”.

Şi în amintire a rămas şi fantasticul inel al Arabellei care putea îndeplini orce dorinţă. Iată însă că în prezent, pe piaţă “a ieşit” un gadget pe care specialiştii îl numesc, mai în glumă, mai în serios, “inelul Arabellei”.

Multe altele

Dotat cu Bluetooth şi un sistem inovativ de notificări, Smarty Ring “este următorul gadget de care nu ştiaţi că aveţi nevoie”, subliniază analiştii. Smarty Ring este un proiect foarte interesant “care are toate şansele să se materializeze în lunile următoare dacă reuşeşte să beneficieze de finanţare. Este mai mult decât fermecat: este intelligent”, precizează specialiştii în domeniu. Acest gadget este din oţel inoxidabil și are display LED, conectivitate Bluetooth 4.0 pentru a consuma cât mai puţină energie electrică şi o aplicaţie de smartphone care vă permită să vă ocupaţi cum se cuvinde de configurarea lui. Are doar 13 milimetri lăţime, dar afişează informaţiile de care aveţi nevoie în format clar.

Smarty Ring se conectează la un smartphone pentru care va putea să funcţioneze atât ca display suplimentar pentru notificări, cât şi ca telecomandă. Suprafaţa foarte mică este suficientă pentru a afişa ora exactă, pentru a prelua sau închide apeluri, pentru a controla redarea muzicii şi a acţiona camera sau pentru a declanşa un apel către un număr favorit. De asemenea, prin “icoane” luminoase veţi şti în orice moment dacă aţi primit un sms, un e-mail, Facebook, Twitter, Google Hangout, apel pe Skype şi multe altele.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Cine a câștigat în marile orașe, potrivit ultimelor date / Care e situația la primăriile de sector

HotNews acum 22 minute
Peste nouă milioane de români au fost duminică la urne la alegerile locale, iar prezența la vot abia a depășit 50% arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În mai multe orașe mari, lucrurile au fost clare încă de duminică s

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 7 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 5 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 10 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 4 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 6 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Vremea

București
acum

22°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°