Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Televiziunile, pierderi uriaşe - topul posturilor TV cu cele mai mari sancţiuni primite de la CNA în 2013

Publicat in Adevarul, luni 30 decembrie 2013 ·

La sfârşitul anului şi televiziunile din România au fost „protagonistele“ unui top şi anume al celor mai mari sancţiuni primite de la Consiliul Naţional al Audiovizualului. După ce tragem linie, nu este greu să ghicim că posturile TV au suferit pierderi uriaşe, Consiliul aplicând peste 100 de amenzi în valoare de aproximativ 2,21 milioane de lei, după cum informează Mediafax.

Posturile de televiziune Antena 3, România TV şi Antena 1 deţin locurile fruntaşe, primind cele mai mari sancţiuni de la CNA în anul 2013. Cu toate acestea cifrele sunt în scădere faţă de anul trecut, dacă în 2013 au fost aplicate 103 amenzi însumând 2.217.500 de lei, în 2012 CNA a aplicat un total de 115 amenzi în cuantum de 3.085.500 de lei.

De asemenea, CNA a aplicat 154 de somaţii publice, decizii de retragere a unor licenţe audiovizuale (6) şi decizii de acordare a dreptului la replică, cărora li se adaugă deciziile de retragere a avizelor de retransmisie în cazul unor operatori de cablu - ca urmare a constatării încălcării legislaţiei audiovizualului (2) şi la cerere -, dar şi aproximativ 25 de decizii de intrare în legalitate a unor spoturi comerciale.

Antena 3 şi România TV, „marile câştigătoare“

Cele mai mari sancţiuni au mers în acest an la televiziunile de ştiri Antena 3 şi România TV. Astfel, Antena 3, televiziune deţinută de familia Voiculescu, s-a situat pe primul loc în acest top, întrucât a primit 18 sancţiuni din partea CNA, dintre care şapte au fost amenzi a căror valoare totală este de 295.000 de lei.

Pe poziţia secundă se află România TV care are la activ 20 de sancţiuni, iar cele şapte amenzi însumează 250.000 de lei.

Antena 3 şi România TV sunt urmate în acest top de televiziunea generalistă Antena 1, cu 23 de sancţiuni, dintre care 12 amenzi care se ridică la suma de 245.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 31 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

ALEGERI 2024 – Nicuşor Dan: Birourile electorale trebuie să ia oricât timp este nevoie pentru a verifica şi a înlătura orice suspiciune / Este inadmisibilă organizarea procesului electoral

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a cîştigat un nou mandat în urma alegerilor de duminică, afirmă, meircuri seară, că organizarea alegerilor a fost ”inadmisibilă”, acuzând Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) că nu s-a preocupat să

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 27 minute
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 57 minute
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 48 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 3 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 5 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 5 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
Iasi
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

14°/24°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°