Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Bucuria unor copii săraci care au fost pentru prima dată la cinema. Un înger păzitor a „adoptat“ şase micuţi din Ploieşti

Publicat in Adevarul, marți 31 decembrie 2013 ·

Cu ochii măriţi şi incapabili să povestească ceea ce tocmai văzuseră. Aşa arătau patru copii din Ploieşti după ce văzut pentru prima dată un film la cinema. În numai două luni, campania demarată de o tânără din ora; a schimbat total destinul unei familii, dar mai ales a şase copii desculţi şi flămânzi

Luni după-amiază, dintr-un cinema din centrul Ploieştiului au ieşit patru copii obişnuiţi. Sunt la fel de blonzi, îmbrăcaţi frumos şi călduros, de iarnă, iar singurul lucru care îi diferenţiază de restul copiilor care ies din sală de mâna părinţilor este că în ochii lor albaştri încă străluceşte basmul de pe ecran, primul film pe care l-au văzut la cinema vreodată.

Experienţa i-a lăsat fără cuvinte şi abia pot spune două-trei lucruri despre povestea pe care au trăit-o în sală. Gabriel, un puşti de 9 ani, a reţinut că un personaj al basmului animat făcea bani muncind, spărgând gheaţă, un lucru ce l-a marcat pentru că, până în urmă cu două luni, singurul mod în care ştia că familia lui poate face rost de bani este alocaţia, cerşitul şi, uneori, salariul părinţilor.

Pentru ei, însă, viaţa de acum două luni şi cea de acum este la fel de diferită ca viaţa reală şi filmul de la cinematograf. În ultimele două luni, destinul lor şi al părinţilor s-a schimbat radical, iar speranţa şi nu foamea este cea care a început să le sclipească în ochi. O mână întinsă la timp, căreia i s-a alăturat rapid foarte multe au putut face posibil un miracol de neimaginat în octombrie.

Zeci de oameni care au schimbat destine

Un octombrie pe final, în care pe strada Carpenului din Ploieşti, un băieţel desculţ, Gabriel, îi atrage atenţia unei tinere care lucrează în apropiere, Amelia Voicu. Impresionată de întrebarea acestuia, „Când ne mai vedem?“ şi aflând că mai are cinci fraţi, Amelia demarează o campanie pe Facebook prin care îşi propune să strângă hăinuţe şi aliment

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 26 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 22 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 11 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°