Pentru că în judeţ existau foarte puţine oraşe în care industria era inexistentă, oamenii de la sate nu riscau să-şi părăsească bucata de pământ. Cine nu găsea o slujbă murea de foame. În schimb, copiii erau trimişi de mici să înveţe meserie pe lângă marii comercianţi ai vremii.

Doar cei care nu aveau deloc pământ să-l lucreze şi să le asigure supravieţuirea, luau calea Bucureştiului pe timp de iarnă. Găseau mai uşor ceva de lucru şi cum dădea colţul ierbii se întorceau acasă. Ba