În parcul acela imens, într-o seară,
oamenii vineţi, fără plămâni,
scriau lapidar, cu ambele mâini,
un cuvânt pe un petec de ceară.
Cuvântul acela suna: ftizie.
Fiecare însă-l scria diferit,
cu acelaşi condei de lemn înnegrit
şi-aceeaşi nesănătoasă beţie.
Cei ce-aşteptau să le vină rândul
mureau fără cei dinaintea lor.
Ca un pumnal, condeiul
se îndrepta spre pieptul tuturor,
în locul plămânului s