Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveția: Cetățenii decid prin referendum dacă interzic acoperirea feței în public / Sondajele spun că măsura ar putea devei lege

Publicat in HotNews, duminică 7 martie 2021 ·

Votanții elvețieni decid duminică în privința propunerii de interzicere a acoperitorilor faciale, referendumul fiind considerat un test al atitudinii față de musulmani, transmite Reuters. Propunerea înaintată prin sistemul elvețian de democrație directă nu menționează direct Islamul și este menită, de asemenea, să oprească protestatarii violenți să poarte măști, însă politicienii locali, presa și cei care fac campanie în favoarea ei au denumit-o neoficial ”interdicția burka”. Sondajel

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Puncte de trecere a frontierei temporare, deschise la graniţa cu Ungaria în contextul desfăşurării alegerilor

News.ro acum 51 minute
Mai multe puncte de trecere a frontierei vor fi deschise temporar la graniţa de vest, in judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, duminică, 9 iunie, în contextul desfăşurării alegerilor din Ungaria. ”La solicitarea autorităţilor maghiare, în cursul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 2 ore
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Roland Garros: Arevalo şi Pavic au câştigat titlul la dublu masculin

Mediafax acum o ora
Arevalo şi Pavic s-au impus cu 7-5, 6-3 în faţa perechii italiene formată din Bolelli şi Vavassori. Acesta este primul titlu al celor doi obţinut împreună. Jucătorul din El Salvador, Marcelo Arevalo, în vârstă de 33 de ani, a mai câştigat titlul de

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 36 minute
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 3 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 5 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°