Este greu să-i mai lipeşti PNL eticheta de “neoliberal” după planul anticriză prezentat săptămâna trecută de premierul Tăriceanu. De altfel, chiar vicepreşedintele PSD, Cristian Diaconescu, a recunoscut într-o emisiune televizată că este un program de stânga. Totul e să priceapă şi Mircea Geoană acest lucru... Aşadar, după ce a luat atitudine împotriva majorării salariilor profesorilor cu 50%, după ce a dat impresia că Guvernul responsabil încearcă să se opună politicianismului inconştient, liberalul Tăriceanu vine şi aruncă pe piaţa electorală un program intervenţionist în valoare de 10 miliarde de euro. Ideile de bază ale planului Tăriceanu se rezumă la reducerea impozitelor şi majorarea cheltuielilor bugetare, exact cum a sugerat să se iasă din criză părintele dirijismului John Maynard Keynes. Potrivit lui Keynes, preţurile activelor determină nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă. Un declin al acestora, generat de o schimbare de sentiment a investitorilor, produce scăderea în lanţ a preţurilor activelor productive şi a acţiunilor companiilor, reducerea investiţiilor şi, în cele din urmă, creşterea numărului de şomeri, ca urmare a restrângerii activităţii economice. Pentru a rezolva această problemă, Keynes recomandă creşterea ofertei de bani de băncile centrale (de exemplu, prin cumpărarea de titluri de stat), pentru a majora la loc preţurile activelor.

Cu alte cuvinte, prin micşorarea impozitelor şi mărirea cheltuielilor, programul lui Tăriceanu vizează majorarea deficitului bugetar pentru ca mai apoi acesta să fie finanţat de banca centrală. Unde greşeşte acest plan? Ne explică Edmund Phelps, laureat al Premiului Nobel pentru economie, unul dintre cei mai mari cunoscători ai lui Keynes, care nu poate fi bănuit, în nici un caz, de afiliere la ideile economiştilor “fundamentalişti”. Keynes crede că preţul activelor poate reveni pe trend ascendent