Deşi banca centrală tot reduce dobânzile, paradoxal, economisirea creşte. Da, dar chiar dacă economiile se măresc, nu generează performanţă. Oare de ce? Din cauza mediului de afaceri ostil. Aşadar, economisirea nu urmează trendul descendent al dobânzilor, deşi taxarea le face real negative, pentru că pierderea e mai mică decât dacă s-ar investi în economia reală.

Să discutăm acum despre credite. Guvernatorul Isărescu a îndemnat băncile, imediat după tăierea dobânzii de politică monetară, să reducă preţul creditului, spunând că împrumuturile nu s-au ieftinit suficient. Cu toate că, în cinci ani, dobânda-cheie şi cea de la credite au scăzut în acelaşi ritm - prima de la 10,25% la 4,25%, cea de a doua de la 30% la 12%-14%. Rămâne, într-adevăr, problematic ecartul mare dintre dobânzile la depozite şi cele la credite. Dar poate că o măsură care să acţioneze în sensul scăderii marjei ar fi ca partea de depozite pe care băncile le pun la dispoziţia BNR, sub forma rezervelor minime obligatorii (RMO), să fie remunerată mai bine, pentru că în prezent RMO la lei sunt bonificate cu 0,8%.

Şi încă ceva, nimeni nu ia credite în lei pe termen lung, ci recurge la finanţări din cardul de credit sau din descoperitul de la cardul de salarii. Care să fie explicaţia? Volatilitatea cadrului fiscal face ca statul român să nu genereze încredere, pentru a se “statornici” noţiunea de împrumut în lei pe termen lung.

Creditele în lei sunt scumpe în comparaţie cu performanţa generată de companii. Dar nu neapărat dobânzile sunt mari pe cât de prost e mediul economic. Şi, prin definiţie, măsurile băncii centrale vizează un orizont de timp scurt, sub un an. Dincolo de acest interval acţionează măsurile guvernului, pe termen mediu (politica fiscală) şi lung (politicile structurale). Iar faptul că măsurile BNR nu se completează cu cele ale guvernului se “citeşte” bine când n