Un baiat cu pantaloni bufanti, cu basc si cu o geanta peste umar, de care parca a si uitat, sta rezemat de-o bicicleta de curse, in fata unui afis. Este poate un licean intors de la scoala, in drum spre casa. Nu pare grabit caci, in timp ce tine ghidonul
Fotografia se numeste Marlene, dupa numele francez al marii actrite de film germane, naturalizata americana, Marlene Dietrich. Pentru fani, ea exista ca prenume - semn al falsei intimitati care reprezinta statutul oricarei vedete dintotdeauna: apelata ca o fata din cercul de prieteni ai baiatului, ea este prezenta vizual doar ca un afis impersonal, popularitatea verbala fiind contrazisa de inaccesibilitatea vizuala.
AfiSul ne prezinta o tipica vampa americana, simbol sexual si femeie fatala, Eros si totodata Thanatos, obsesie a barbatilor timp de vreo cinci decenii, de la sfincsii feminini devoratori ai lui Franz von Stuck (1895) si Fernand Khnoppf (1896), la "artista" Rosa Fr?hlich din Profesor Unrat de Heinrich Mann (1904), din care avea sa se inspire Der blaue Engel (1930), primul mare succes al aceleiasi Marlene Dietrich, sau opera Lulu (1929-1935) a lui Alban Berg. Afisul putea anunta un film din anul fotografiei, Angel (1937), realizat de Ernst Lubitsch, sau era un afis generic nu lipsit de elemente resimtite atunci ca ingrediente obligatorii, acelasi ca titlurile de mai sus: atractia sexuala intensa a gurii, ochii limpezi de inger blond care, ca si zambetul de daruire, se adreseaza, standard, cuiva din afara cadrului, in timp ce parul de Meduza se aglomereaza invaluitor in jos. Aflat la numai vreun metru distanta, baiatul nu poate vedea tot afisul, dar, situat exact pe linia care desparte, pe afis, parul de obraz - linia exitarii intre conotatiile lor, de teama si de atractie -, el isi indreapta privirea spre gura perfect desenata a lui Marlene, in timp ce diagonala de inclinare a capul
