Credeţi în stafii? În orice caz, mi se pare că, dacă oamenilor care au fost le este îngăduit cîteodată să se întoarcă, fie că-i vedem sau nu, acolo unde au trăit, acelaşi lucru ar fi cu putinţă pentru sufletele caselor dărîmate. Nu se poate ca viaţa celor care, înăuntrul acelor case, au muncit, s-au bucurat şi au suferit să nu se întipărească în ziduri ca fumul, aşa încît, după două generaţii sau trei, urma ei să rămînă neştearsă. Iar cînd pereţii se prăbuşesc sub lovitura buldozerului, cînd cleştii spintecă şi rup cărămizile, unde se duce oare sufletul casei? Nu-mi pun această întrebare pentru prima dată. Mă gîndesc acum la o casă distrusă de cutremurul din ’77 care a fost refăcută întocmai cum fusese, cu aceleaşi mobile şi tablouri la locul lor, dar care a rămas goală şi rece, asemenea unei căprioare împăiate care nu mai aleargă. Toate astea mi-au revenit în minte cu prilejul dispariţiei unei case despre care am scris articolul „Desfiinţare de construcţie“.

Înscrisă în prezent ca „str. Tudor Arghezi nr. 4“, vechea adresă era pe Scaunelor, adică acea stradă care pleca spre nord din spatele Spitalului Colţea, de la Biserica Scaune, nume care n-are nimic a face cu postamentul patruped, fiindcă „scaune“ li se zicea altădată tejghelelor de măcelari, adunate la un loc în cartierul delimitat acum de străzile Hristo Botev şi Polonă. Acolo erau pe vremuri două proprietăţi care n-au fost reunite decît după Primul Război Mondial. Una era, în 1918, parcela doamnei Ana D. Vioreanu, pe care se află încă o casă de la, aproximativ, 1860-1870, vîrstă stabilită pe criterii ca tipul de cărămidă, partiul şi forma primară de stil neoclasic. Cealaltă casă, care nu mai există din septembrie, aparţinuse în secolul al XIX-lea unei familii Predescu, din care Tudorache Predescu mai trăia în 1847. De la acest strămoş se păstrase pivniţa boltită pe arcade. Locuinţa a fost refăcută,