Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hidroelectrica a avut în ianuarie cel mai mare profit lunar de la înfiinţarea companiei

Publicat in Vremea Noua, marți 19 februarie 2013 ·

Hidroelectrica a avut în ianuarie un profit brut de 49 milioane lei, după ce în ultimele două luni ale anului trecut a obţinut câştiguri brute de 42 milioane lei, respectiv 36 milioane lei, limitând astfel pierderile pe ansamblul anului trecut la 170 milioane lei, în urma restructurării companiei.

Rezultatul din ianuarie reprezintă cel mai mare profit lunar realizat de Hidroelectrica de la înfiinţare, arată într-un comunicat producătorul de energie deţinut de stat şi aflat în insolvenţă. Pentru anul în curs Hidroelectrica a bugetat un profit brut de 434 milioane lei, la o producţie de 13 TWh. Câştigul ar urma să ajungă astfel la un nivel record, depăşindu-l pe cel din 2010, de 284 milioane lei, la o producţie de 20 TWh.

“Deşi aflată în insolventa din 20.06.2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii, cu pierderi de 350 milioane de lei înregistrate la finele primului semestru al anului 2012, în urma măsurilor implementate de Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, au început să se vadă primele rezultate ale procesului de restructurare al companiei”, potrivit sursei citate.

Astfel, fluxurile negative de numerar s-au redus de la 781 milioane lei la 20 iunie la 611 milioane lei la finele anului, iar Hidroelectrica a achitat de la deschiderea insolvenţei băncilor finanţatoare o sumă totală de 650 milioane lei, diminuându-şi expunerea de peste 2,5 miliarde lei.

Anul 2012 a înregistrat un minim istoric al producţiei, de 11,8 TWh, faţă de 15,6 TWh bugetat. Veniturile bugetate au fost de 3,1 miliarde lei, iar cele realizate de 2,5 miliarde lei.

În urma denunţării contractelor bilaterale Hidroelectrica a încasat venituri suplimentare de peste 250 milioane lei, iar renegocierea contractelor cu Alro, Elsid, Electrocarbon şi Electromagnetica a fost urmată de venituri în plus de 88 milioane lei. Venituri suplimentare s-au obţinut şi din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°