În ultima săptămnână de iulie din 1978 s-a produs cea mai  importantă defectare a unui oficial român din aparatul regimului Ceauşescu. Mihai Pacepa era şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii  statului şi, în plus consilier al preşedintelui României. Acest cumul de funcţii îi asigurau generalului Pacepa un statut special în ierarhia de partid şi de stat, el fiind considerat practic de neatins.

Deşi au trecut 35 de ani de la fuga lui în Occident, un document de necontestat oficial care să explice motivele acestei decizii nu există. Pacepa afirmă că a hotărât să se “despartă” de regim în urma ordinului primit în 27 iulie 1998 de la Ceauşescu, într-o discuţie fără martori, să-l elimine pe Noel Bernard, directorul  Europei Libere. Sunt însă numeroase alte opinii  şi documente care pun “defectarea” lui Pacepa în alt context şi motivaţii: Lary Watts, istoric american, care a  publicat în ultimii doi ani lucrări esenţiale pentru înţelegerea mai exactă a politicii României şi războiului purtat de serviciile secrete ale URSS pentru izolarea ei şi eliminarea lui Ceauşescu, acreditează ideea că Pacepa ar fi trădat la comanda KGB. În 1978, Ceauşescu se afla în apogeul recunoaşterii internaţionale şi era primit cu onoruri în SUA, la Londra şi avea un rol important în scoaterea Chinei din izolare. Brejnev coalizase “sateliţii” - majoritatea liderilor comunişti din tratatul de la Varşovia erau agenţi KGB - împotriva lui Ceauşescu. Spionajul sovietic  căuta în interiorul regimului Ceauşescu persoane care să-i servească strategia. În 1978, primăvara, generalul Militaru fusese dovedit agent al spionajului militar sovietic – GRU. În conducerea serviciilor româneşti apar imediat mişcări semnificative – generalul Doicaru, şeful lui Pacepa este schimbat din funcţie iar la conducerea Direcţiei de spionaj este numit Alexandru Dănescu. Sunt schi