În Cairo, pe strada Libertăţii (Al-Tahrir), în spatele cunoscutei Pieţe cu acelaşi nume, într-o clădire impunătoare, pe malul Nilului, se află sediul Ligii Arabe. O instituţie prăfuită până prin primăvară, în care şefii diplomaţiilor din cele 22 de ţări membre îşi omorau timpul la şuete. Iată că, după aproape şapte decenii de când funcţionează, instituţia prinde viaţă şi se agită. Mai întâi, în martie - încurajarea intervenţiei în Libia, Acum, suspendare şi ultimatum Siriei. Cel mai vocal membru al Ligii a devenit micuţul şi durduliul Qatar. Şeicul Hamad Bin Jassim, premierul de la Doha, nu se rezumă să ceară vehement oprirea măcelului din Siria (au murit peste 3000 de oameni), ci cheamă la cartierul general din Cairo reprezentanţii opozitiei siriene (pe care, în alte condiţii nu i-ar fi primit nimeni, nici măcar la un ceai), pentru a discuta proiectul viitoarei tranziţii a ţării. Acest ultim demers chiar că iese din toate uzanţele...

Am citit sute de mărturii, am rătăcit pe bloguri, pe forumuri, ca să înţeleg cum a început revolta în Siria. Nu vă pot povesti cum, ceea ce ştiu însă e că şi presa a avut rolul ei (altfel de ce ar fi transmis Al-Jazeera, de pildă, imagini de mase revoltate din Egipt, prezentându-le ca fiind din Siria). Cum a început revolta - mă întreb şi acum - într-o ţară cu un preşedinte occidentalizat (cu studiile de oftalmologie la Londra), foarte popular, aproape un reformist faţă de vecinii lui. Corupţie - da, la cote înalte, autoritarism - da, după obiceiul locului, dar altiminteri nimic n-ar fi prevestit nici furtuna, nici baia de sînge care i-a urmat. Propaganda Puterii invocă tot soiul de diversiuni, răstoarnă realităţile până la a ajunge să declare că armata e cea împuşcată pe străzi. Că există şi susţinători ai autorităţilor - există. Mai mulţi decât în Egipt şi incomparabil mai mulţi decât în Libia. Încă pătura de mijloc a societ