Dar mai jumătate decît leuşteanul era făcută baba înghiţită de paporniţă. În mijlocul trotuarului din faţa Big Berceni. Şi era cu nasul în leuştean, şi-n mărar, şi-n ţelină – frunze. Nu ştiu ce drac mai aranja la foile alea, încă verzi şi treze la unu de prînz. Era baba ca pe bucata ei de pămînt. „Hai, mai ia o legătură să fie leul.“ Unde te duce ispita asta? În ciorbă. Şi leuşteanul meu l-am luat în numele unei fasole pe care nicicînd n-am s-o fac. De ce n-am luat causticul ţelinoi? Ori mărarul fără umbră? Nu ştiu. Ce mă duce iar în ispită?

DE ACELASI AUTOR Oh, porcule, cît de mult ţi-am dus dorul! Piaţa duminica de dinainte de Crăciun Vizavi de Eneida Vai de oasele noastre! Sîntem urşi Mereu încă un ardei iute, mereu încă un pătrunjel, hai să urce şi încă o vărzuţă. Unde merg aceste gesturi de plus ale ţăranilor? Şi-mi amintesc că verdeaţa-n plus nicicînd n-a avut la mine un alt destin decît putrezirea. Urmele puturoase, vezi tu, verzi eterne, pe fundul tăvii din frigider. Există undeva în capul lumii un eschimos căruia i-ar folosi verdeaţa mea dusă? Nu cred. E pur şi simplu un gest ritual. Fără consecinţe. Măgulitor. Baba vrea să scape cu paporniţa-i goală şi victorioasă. Eu trăiesc ca maimuţa agăţată pe sfoară, pe sinapsa aprecierii mele de către babă. Babii nu-i pasă că-s eu. Putea şi dracu’. Legătura aceea de leuştean trăieşte singurul moment de bucurie atunci. Atît. Viaţa ei moare în clipa în care baba mi-o întinde şi eu o apuc. Aşa de rău cum putea să dispară într-un colţ de casă pus la uscat. Nu e să fie. Sînt distrugătorul a ceva ce alţii ar putea să iubească. Măcar două anotimpuri. Pentru o ciorbă de fe-martie.

Dar mai jumătate decît leuşteanul era făcută baba înghiţită de paporniţă. În mijlocul trotuarului din faţa Big Berceni. Şi era cu nasul în leuştean, şi-n mărar, şi-n ţelină – frunze. Nu ştiu ce drac mai aranja la foile alea, încă ve