Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul CEZ reclama Romania la Comisia Europeana pentru schimbarile legislative privind schema de sprijin a regenerabilelor

Publicat in HotNews, joi 22 august 2013 ·

Gigantul energetic CEZ, cel mai mare investitor in domeniul energiilor regenerabile din tara noastra, a depus o plangere la Comisia Europeana cu privire la decizia Romaniei de a amana acordarea unor certificate verzi, masura care ar putea costa compania ceha de utilitati pana la 66 milioane euro pe an, transmite Reuters.

In iunie, Guvernul roman a decis sa amane acordarea unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde), de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (doua certificate verzi). Recuperarea certificatelor verzi se va face incepand cu 1 aprilie 2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv incepand cu 1 ianuarie 2018 pentru centralele eoliene. Recuperarea se va face esalonat pana cel tarziu pe 31 decembrie 2020.

CEZ, care opereaza in Romania cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, a sustinut miercuri ca schimbarea regulilor in mod retroactiv contravine principiilor de baza ale Uniunii Europene.

Astfel, la valoarea actuala a certificatelor verzi ale CEZ , inseamna ca, odata cu aceste schimbari, o parte dintre veniturile companiei din schema de sprijin - pana la 66 milioane euro, potrivit calculelor Reuters - vor fi amanate pana in 2018-2020.

Pana atunci, valoarea certificatelor ar putea scadea, iar Romania ar putea ajusta in continuare intreaga schema de sprijin.

"In acest moment, este imposibil sa cuantificam pierderile posibile, pentru ca nu am pierdut unul dintre certificatele acordate, ci a fost doar amanat pentru perioada 2018-2020", a transmis CEZ intr-un comunicat. "Aceasta masura este in contradictie cu principiile fundamentale ale Uniunii Europene", a mai sustinut compania ceha.

Comisia Europeana a anuntat ca urmare

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 6 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 7 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 38 minute
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 4 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 11 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 7 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°