Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Mă aşteptam ca Băsescu să rămână în politică după 2014, va fi tânăr pentru acest lucru

Publicat in Vremea Noua, miercuri 27 februarie 2013 ·

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că se aştepta ca preşedintele Traian Băsescu să rămână activ în viaţa politică după finalizarea mandatului, precizând că în 2014 actualul şef al statului “va fi încă un om tânăr pentru politică”.Antonescu a fost întrebat de jurnalişti cum vede anunţul făcut de Traian Băsescu de a rămâne activ în viaţa politică după finalizarea mandatului la Cotroceni.

“Traian Băsescu, la terminarea mandatului său, va fi încă un om tânăr pentru politică, vârstele în politică sunt altele decât în sport sau în alte domenii de activitate. La 60 de ani, 60 şi un pic, un politician este în floarea vârstei. (…) Vedeţi bine că domnul Mircea Ionescu Quintus la 96 de ani, cred, participă la toate reuniunile noastre şi are o viaţă politică activă, domnul preşedinte Ion Iliescu, om care a trecut şi domnia sa de 80 de ani, participă. Mi se pare normal ca domnul Băsescu să dorească să continue să facă politică”, a susţinut Antonescu.

În plus, el a apreciat că ar fi mai onest din partea lui Traian Băsescu să-şi menţină implicarea în zona politică în mod deschis.

“Decât să se prefacă a fi în afara politicii, dar de fapt să fie foarte în interiorul sau în viaţa unui partid, cred că e mai onest să o facă deschis”, a mai spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la Viena, la o întâlnire cu români din Austria, că nu poate fi pensionar după ce termină mandatul de la Palatul Cotroceni şi că o să rămână activ în viaţa politică, deşi nu îi este clar acum sub ce formă.

“Dar recunosc, la un moment dat am spus după ce îmi termin mandatul, nu mă mai interesează, vreau să fiu un om liber, nu vreau să mai aud de politică, de nimic. Ei, cred că a fost cam precum cea cu «demisionez în cinci minute». Am avut vreo trei zile în care am stat degeaba şi nu îmi găseam locul şi mă între

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum o ora
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum 36 minute
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 8 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 10 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 13 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 10 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Vremea

București
acum

13°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

9°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°