Foto: Thinkstock Când te iei la trântă cu vârsta poţi să te situezi între două extreme. Fie într-o uşoară pierdere a memoriei, atenţiei, concentrării, fie în extrema cealaltă a demenţei senile Alzheimer. Această demenţă e tragică. Bolnavul de demenţă senilă Alzheimer uită şi unde este camera lui de dormit, încurcă lucrurile, îşi îmbracă sacoul peste care aiurea pune maioul.

De la 50 de ani e bine să faci o dată pe an sau la doi ani un control psihologic pentru a afla unde te situezi cu procesul de cunoaştere. Dacă se descoperă la timp, disfuncţia uşoară de cunoaştere se poate trata cu medicamente. Prof. dr. Radu Mihăilescu spune că demenţa Alzheimer este o boală a memoriei. Dar mai degrabă e o luptă cu timpul. Disfuncţia cognitivă uşoară, derapajul capacităţii de cunoaştere reprezintă o stare care nu doare şi trece neobservată.

De aceea, cu testele psihometrice se face profilul de cunoaştere, adică profilul cognitiv la 55 de ani. Când uiţi nişte nume de actori nu e neapărat un deficit cognitiv. Uitarea numelor, dacă se permanentizează, este un deficit cognitiv uşor. Uitarea se petrece de la ziua prezentă spre trecut. Memoria e ca un jurnal din care se rup filele de la ziua recentă spre trecut. Aşa se face că un om în vârstă uită ce a mâncat aseară, dar ţine minte cum era îmbrăcată logodnica lui în urmă cu 50 de ani.

Ce-i de făcut ca să nu pierdem capacitatea de cunoaştere? Trebuie să ducem o viaţă sănătoasă cu o alimentaţie cumpătată, nepoluată. Nu e bine să pierdem nopţile, ci să ne culcăm până la miezul nopţii şi să ne sculăm la orele 6-7. E indicat să ne antrenăm funcţiile cognitive, memoria, atenţia. Să ţinem mintea în priză, să nu ne lăsăm pe tânjală după ieşirea la pensie. Trebuie să abandonăm fumatul care favorizează atacul oxidativ asupra neuronilor. La pensie trebuie să continuăm să citim, să mergem la teatru, să participăm la viaţa socia