Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scădeţi taxele, nu dobânzile!

Publicat in Jurnalul, joi 8 august 2013 ·

M-am întâlnit de curând cu un cunoscut care m-a întrebat: “Tu, ca ziarist economic, cum îţi explici că nu mai găsesc la hipermarket mărfuri la fel de multe şi de bune ca acum doi-trei ani şi că produsele mai slabe calitativ şi mai puţine pe care le văd pe raft costă la fel ca acelea de calitate pe care le cumpăram prin 2010?”. M-am uitat o clipă la el şi i-am răspuns: “Ştii ce spunea Mugur Isărescu anul trecut? Că avem un sistem fiscal care îţi dă o singură şansă: evaziunea fiscală”. Interlocutorul m-a privit nedumerit şi atunci a trebuit să-i explic pe îndelete. Ca urmare a majorării taxelor, oamenii îşi “trag” banii din cardurile de credit ori din cele de salarii şi pleacă să cumpere cu cash-ul produse din economia subterană unde discounturile sunt mai mari ca la hipermarket. Văzând însă că le scad vânzările - în paralel cu majorarea numerarului în circulaţie - companiile internaţionale, cum ar fi marile lanţuri de magazine, procedează la micşorarea cantităţii de lichiditate puse la dispoziţia entităţilor autohtone. Îngustare în lichiditate, ce-i afectează inclusiv pe procesatorii autohtoni care, nu de mult, protestau împotriva taxei la raft, şi aşa se explică şi de ce a scăzut - cantitativ şi ca diversitate - oferta de produse din magazine.

Şi ar mai fi un lucru de adăugat. Atragerea unei părţi din ce în ce mai mari a activităţii în economia subterană explică de ce cresc preţurile în economia la vedere. Faptul că retailerii vând mai puţin şi colectează cantităţi din ce în ce mai mici de carne-lapte-ouă îi condiţionează să mărească preţurile, în încercarea de a-şi conserva cât mai mult din marjele de profit. La rândul lor, societăţile-mamă din străinătate ale firmelor de distribuţie româneşti le reduc liniile de finanţare în paralel cu virarea consumului “la negru”.

Aşadar, retailerii colectează şi vând mai puţin şi sunt nevoiţi să scumpească

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski a condamnat și el atacul armat asupra premierului Slovaciei Robert Fico, deși acesta are o viziune pro-rusă

Ziare.com acum 58 minute
Atacul asupra primului ministru al Slovaciei Robert Fico a fost condamnat și de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Acesta a postat pe platforma X un mesaj în care se exprimă total împotriva unor astfel de atacuri teroriste. "Atacul asupra pr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 29 minute
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum o ora
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 31 minute
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Focar de rabie într-o comună din județul Satu Mare / Mesaje RO-Alert transmise către populaţie

G4Media acum 2 ore
Un focar de rabie a izbucnit în comuna Apa din judeţul Satu Mare, populaţia urmând să primească mesaje RO-ALERT, informează, miercuri, Instituţia Prefectului, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, prefectul Ioan Tibil a convocat, în calitate d

Simona Halep s-a accidentat şi s-a retras în timpul meciului de la turneul de la Paris

Mediafax acum 41 minute
Simona Halep s-a retras în setul 2 al meciului cu McCartney Kessler (locul 123 mondial). Ea a avut probleme la genunchiul stâng şi a solicitat intervenţia medicilor. Ulterior, Halep a decis să se retragă. Simona Halep câştigase primul set, scor 7-5,

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 4 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 4 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

„Șoc”: Reacții internaționale la tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico

HotNews acum 2 ore
Premierul maghiar Viktor Orban, un apropiat al lui Robert Fico, și-a exprimat miercuri după-amiaza „șocul profund” față de tentativa de asasinare a acestuia, numeroși lideri europeni exprimând mesaje de solidaritate și încurajare, dar și „șoc” față

Judecătorul CCR Varga Attila, dus în stare gravă la Spitalul Universitar

HotNews acum 3 ore
Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituțională se află în stare gravă la Spitalul Universitar, afirmă surse oficiale pentru HotNews.ro. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com Conform acelorași surse, judecătorului CCR i s-a făcut rău în

Vremea

București
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

10°/16°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

8°/20°
sâm.

12°/17°
Constanta
acum

14°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/16°
sâm.

9°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/19°
joi

11°/19°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/25°