Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident grav la Râmnicu Vâlcea: cinci morţi, câţiva răniţi, printre care şi rapperul Grasu XXL

Publicat in Vremea Noua, duminică 24 februarie 2013 ·

Cinci persoane au decedat, iar alte câteva au fost rănite după ce un autoturism cu număr de Bulgaria a intrat pe contrasens şi a fost izbit în plin de un microbuz, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea. În accident a fost rănit uşor şi rapperul Grasu XXL.

Trei persoane au fost rănite grav, fiind transportate la spital, alte câteva persoane din microbuz suferind răni uşoare, printre care şi rapperul Dragoş Nichifor (31 de ani), cunoscut cu numele de scenă “Grasu XXL”.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe DN 7 la kilometrul 190 + 350 de metri, iar primele date arată că şoferul autovehiculului Opel, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea spre Sibiu şi în care mai erau patru persoane, a pierdut controlul volanului, din motive deocamdată necunoscute, iar ulterior autovehiculul a pătruns pe contrasens, unde s-a izbit violent de un microbuz Volkswagen Transporter, care circula regulamentar, în care erau conducătorul auto şi doi pasageri.

În urma impactului, conducătorul auto al maşinii Opel şi cei patru pasageri au murit, iar şoferul microbuzului Volkswagen Transporter şi cei doi însoţitori ai săi au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi cu salvările Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Râmnicu Vâlcea pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.

Din primele date ale poliţiştilor rutieri, în zonă în momentul producerii accidentului, ploua, iar carosabilul era umed.

Porivit poliţitştilor, cele cinci persoane care şi-au pierdut viaţa sunt din Râmnicu Vâlcea şi aveau vârste între 16 şi 27 de ani, fiiind vorba despre trei băieţi şi două fete, care se întorceau de la o petrecere, primele date alepoliţiştilor indicând că şoferul autoturismului Opel, înmatriculat în Bulgaria, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

“Accidentul a avut loc într-o porţiune de drum drept, iar

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 46 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 18 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°