Datoriile Apaterm către Electrocentrale au fost şterse de magistraţi * Dacă s-a putut acest lucru, de ce nu s-ar putea radia şi datoriile populaţiei către Apaterm?
Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, datoriile istorice ale Apaterm către CET au fost şterse, susţine administratorul special al distribuitorului de apă caldă, Adriana Stratulat. Mai exact, suma de 349 de milioane de lei, ce ar fi trebuit să ajungă la Electrocentrale, a dispărut ca efect al reconfirmării planului de reorganizare a Apaterm, societatea de furnizare a agentului termic urmând să-şi achite doar datoriile curente către CET. Stratulat ne-a declarat ieri că administratorul judiciar, CC Insol, va supraveghea în continuare Apaterm. „Datoriile istorice sunt şterse, ca efect al confirmării planului şi graficului de plăţi din plan”, a explicat administratorul special.
Reamintim că administratorul judiciar CC Insol a fost propus de către CET, pe vremea când aceasta avea o altă conducere, iar în planul de reorganizare confirmat acum, Electrocentrale era prevăzută cu zero lei.
Contactat telefonic, actualul director al Electrocentrale, Tudor Petre, a vorbit despre datoriile istorice ca despre o proprietate a societăţii. „Să vedem textul de lege, să analizăm dacă un judecător poate decide că o proprietate nu mai este a cuiva. S-a procedat la o ştergere, dar eu ştiu că, dacă se întâmplă aşa ceva, proprietarul trebuie să declare că nu mai vrea banii înapoi. În lumina a ceea ce se întâmplă acum, voi merge şi eu la Ministerul Finanţelor, îi voi arăta decizia judecătorului şi îi voi cere să mă despăgubească”, a conchis Tudor Petre.
Directorul CET şi-a recunoscut reacţia nervoasă, „care are logica ei”, numind Apaterm o gaură neagră în care banii intră, dar nu mai ies. „Eu sunt acum obligat să le dau marfă, ei o vând şi-mi dau ce le rămâne”, a mai spus Petre, asemănând situaţia