Când nimic nu ai a spune – vorba poetului – baţi câmpii. Băsescu Traian se află în situaţia în care aleargă după canale de exprimare doarece nu mai interesează aproape pe nimeni CE SPUNE. Mai are însă forţă, în virtutea mandatului, SĂ FACĂ. Potrivit caracterului şi puţinei educaţii care s-a lipit de el de-a lungul carierei poate să facă doar rău; binele a sărit de el ca ploşniţa de petrol. În consecinţă, lumea a învăţat (greu) că de Băsescu este bine să te fereşti, să te ţii la distanţă ca de un focar de ciumă.

După atâta coabitare acesta pare să fie şi sensul pe care merge relaţia lui Ponta cu preşedintele pe cale de expirare. Băsescu mai iese în spaţiul public cu interviuri la comandă sau în conjuncturi create de alţii, nu de interesul pentru persoana lui. Profită de ele pentru a lăsa biografilor explicaţ ii îndulcite asupra marilor erori ale mandatelor de la Cotroceni. Are de schimbat percepţia asupra câtorva momente care au rupt puntea dintre el şi marea majoritate a populaţiei.

Asumarea austerităţii pentru a scăpa de prăbuşirea în hăul falimentului de ţară este esenţial să devină pentru “mesagerul” Băsescu un gest de mare curaj care a dus la salvarea României de la catastrofă. Pedalând pe această temă Băsescu ţinteşte să iasă din zona de răspundere penală a proastei guvernanţe, scoţându-i nevinovaţi şi pe locotenenţii lui fideli cu tocuri şi fustă, Boc Emil şi Udrea Elena.

Frazele lui despre meritele guvernărilor succesive de după 2004 îl scot pe Tăriceanu din zona evaluărilor pentru că, dacă memoria nu ne înşală, la un moment dat îi flutura liberalului cătuşele în consecinţa unei acuze de proastă gestionare a treburilor ţării.

Pentru că procurorii au memorire – care la nevoie poate fi împrospătată – Traian Băsescu laudă consecvența a trei premieri – Boc, Ungureanu și Ponta – care au adus stabilitatea de negândit țării