Remorcherul maritim de salvare Grozavul din dotarea Armatei a primit misiune în aceste zile să spargă gheaţa de pe canalul Sulina.
Grozavul a fost construit în Şantierul Olteniţa între anii 1989 - 1993 şi intrat în exploatare în aprilie 1993. Grozavul a rămas, dar ce s-a întâmplat cu şantierul? A mai făcut vreun Grozav din 1993 încoace?
A mai făcut diverse tipuri de nave, dar numai până în 2006, când a intrat în insolvenţă. 7.000 de oameni şi-au pierdut joburile. Situaţia este identică în Giurgiu sau Turnu Severin, unde din şantierele navale au rămas simple secţii departe de miile de angajaţi din urmă cu 10-15 ani. Deşi are acces la o treime din Dunăre şi o istorie în construcţia de nave, România şi-a văzut o parte din şantierele scoase la vânzare la fier vechi.
Şantierul din Olteniţa a fost privatizat în 1999, într-un an în care FMI şi Banca Mondială au presat pentru vânzarea cu orice preţ a întreprinderilor. A fost cumpărată de un om de afaceri român care nu s-a priceput să o menţină pe piaţă. În 2006 întreprinderea în faliment a fost scoasă pur şi simplu la vânzare pe active: secţii, căminul pentru muncitori, stadionul.
Economistul american Joseph Shumpeter a lansat teoria că economia are nevoie de distrugerea creatoare. Noile întreprinderi, de producţie sau de servicii, nu pot apărea decât dacă sunt distruse vechile capacităţi. Posibil.
A apărut o altă întreprindere în locul Navol - un centru de servicii Oracle eventual - care să angajeze nu 7.000, dar măcar 1.000 de oameni? Nu a apărut.
Era întreprinderea Navol Olteniţa sortită pieirii ? Nu avea capacitate de a se moderniza, nu avea piaţă? Faptul că remorcherul Grozavul i-a supravieţuit companiei care l-a construit arată că produsele sale erau bune. Iar pe piaţa mondială de nave cererea a atins apogeul în 2008, cu doi ani după intrarea în insolvenţă a Navol.
Asta este cu a
